14.04.2009


Necesitatea mărturisirii păcatelor


Timpul postului este cel mai potrivit pentru a ne mărturisi păcatele, în Sfânta Taină a Spovedaniei. Prin Taina Spovedaniei credinciosul primeşte de la Însuşi Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite înaintea duhovnicului cu zdrobire de inimă. Toţi trebuie să ne spovedim, chiar şi cei cărora ni se pare că nu greşim şi nu păcătuim cu nimic.

Penitentul (cel ce vine la spovedit) trebuie să se pregătească pentru spovedanie mai dinainte şi să pună în sufletul său următoarele:

- adânca părere de rău pentru păcatele săvârşite sau căinţă,

- hotărârea de a mărturisi sincer toate păcatele şi de a nu mai greşi,

- credinţă puternică în Hristos şi nădejde în îndurarea Lui.

Cum trebuie făcută spovedania?

Cel ce doreşte să se spovedească, trebuie să-şi facă mai înainte o amănunţită cercetare a cugetului şi să pună în sufletul său hotărârea tare de a se îndrepta, precum şi de a nu se mai întoarce la viaţa păcătoasă.

Există mai multe îndreptare (ghid, îndrumar) pentru spovedanie. Molitfelnicul şi unele cărţi de rugăciuni conţin un asemenea îndreptar. Aceste îndrumare se bazează, în general, pe Decalog, pe cele nouă porunci bisericeşti, pe împlinirea faptelor milosteniei trupeşti şi sufleteşti către aproapele şi amintesc păcatele împotriva Duhului Sfânt, cele strigătoare la cer şi cele de căpetenie. Stareţul Macarie de la Optina îndemna pe cei care vin să se spovedească să ţină seama de aceste sfaturi:

1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte prin spovedanie.

2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine.

3. Sfinţii Părinţi opresc pe credincios să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci penitentul trebuie numai să şi le recunoască în deobşte, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său cât, şi duhovnicului.

4. Ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, adică îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi împietrit.

5. Ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai însemnat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, urăşti pe aproapele, nu crezi în cele ce spune Cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate intră toată răutatea şi stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile cele mai însemnate, din care răsar toate vlăstarele căderilor noastre în felurite păcate.

Cei care susţin că nu trebuie să ne spovedim înaintea preoţilor, ar trebui să ia aminte la cuvintele Sfintei Scripturi, care ne arată clar că Mântuitorul a dat această putere Sfinţilor Apostoli şi urmaşilor lor legiuiţi, episcopilor şi preoţilor: „... Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi’’ (Ioan 20, 22-23). De asemenea, Istoria Bisericii ne arată că totdeauna s-a practicat Taina Spovedaniei: „Creştinul trebuie să-şi mărturisească păcatele’’ (Epistola lui Barnaba). Scrierile Sfinţilor Părinţi înfăţişează necesitatea creştinilor de a se spovedi. Obligativitatea Mărturisirii pentru orice creştin a fost menţionată şi de canonul 12 al Sinodului I Ecumenic. Cei care afirmă în mod eronat că preoţii, fiind oameni păcătoşi, nu pot ierta păcatele, „se rătăcesc, neştiind Scripturile, nici voia lui Dumnezeu’’, pentru că nu preotul este cel care iartă păcatele, ci Hristos, preotul fiind numai un martor înaintea lui Dumnezeu, după cum clar arată rugăciunile de la Spovedanie: ‘’...Şi eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie’’; ”Domnul şi Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule...’’.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu