05.06.2009

Pastorală la Pogorârea Sfântului Duh - 2008


Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,

Astăzi obştea creştinească cea dreptslăvitoare prăznuieşte pogorârea Sfântului Duh.

După cum Însuşi Domnul făgăduise apostolilor Săi zicând că: „…va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului Care de la Tatăl purcede…” (Ioan, 15, 26), Duhul Sfânt S-a pogorât peste ucenicii Mântuitorului, îmbrăcându-i în acea „putere de sus” (cf. Lc. 24, 49) care a făcut din ei adevăraţi martori, prin faptă şi prin cuvânt, ai lui Dumnezeu printre oameni. Este vorba, de fapt, de împlinirea gândului cel din veac al lui Dumnezeu, descoperit nouă prin întruparea Fiului Său cel Unul-născut şi prin înălţarea şi şederea Sa „de-a dreapta Tatălui” care au adus firea omenească la locul şi demnitatea care îi fuseseră hărăzite încă de la facere.

Astăzi prăznuim pogorârea Duhului Sfânt „Care pretutindenea este şi pre toate le plineşte” nu numai peste apostoli ci şi peste noi toţi cei care prin Botez am fost renăscuţi întru acea aşezare şi demnitate de care aminteam mai sus. Căci Dumnezeu, pentru a ne izbăvi din moartea cea veşnică de care ne-am „molipsit” prin căderea strămoşilor noştri Adam şi Eva, şi care ni s-a transmis, prin trup, generaţie după generaţie, a rânduit pentru noi o a doua naştere, prin Duh. Căci Însuşi spune: „Ce este născut din trup, trup este şi ce este născut din Duh, duh este” (In. 3, 6). Iar sfântul apostol Pavel ne spune: „arătate sunt lucrurile trupului, care sunt: prea­desfrânarea, curvia, necu­răţia, neru­şinarea, închinarea la idoli, ferme­că­toriile, vraj­­bele, certurile, râv­nirile, întărâ­tă­rile, gâlcevile, dezbinările, eresurile, pizmele, uciderile, beţiile, chefui­rile şi cele asemenea acestora, care mai înainte zic vouă, precum am şi zis mai înainte, că cei ce fac unele ca acestea împărăţia lui Dum­nezeu nu vor moşteni” (Gal. 5, 19-21). De aceea ne spune Domnul: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu” (In. 3, 5), pentru că „Duhul este Carele dă viaţă, trupul nu foloseşte la nimic” (In. 6, 63). Şi apostolul Pavel adaugă: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, în­de­lunga-răbdare, bu­nătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea pof­telor. Împotriva acestora nu este lege” (Gal. 5, 22-23).

La acest binecuvântat Praznic suntem aşadar chemaţi să luăm aminte, cercetându-ne fiecare faptele noastre, care sunt „roadele” pe care le vedem rodind în noi înşine de la botez încoace. Naşii, împreună cu părinţii, sunt chemaţi să ia aminte la „roadele” finilor şi, respectiv, ale fiilor lor. Să ne întrebăm cu toţii în ce măsură mai răsună în inima noastră glasul conştiinţei de fii ai lui Dumnezeu, sădit în noi la botez şi care strigă neîncetat: „Ava, adică Tată” (cf. Rom. 8, 15; Gal. 4, 6). Şi dacă nu mai auzim acest glas, să-l cerem, precum odinioară prorocul David în psalmul 50: „Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele” (v. 11), încredinţaţi fiind că peste noi se revarsă astăzi prisos de înnoire.

Una din stihirile vecerniei praznicului ne spune: „Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăşte prorocii, sfinţeşte pe preoţi, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune, pe pescari cuvântători de Dumnezeu i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plineşte”. Toată această mulţime de daruri se revarsă peste întreaga obşte creştinească, mijlocind sfinţenie, înţelepciune, cuvânt de Dumnezeu însuflat şi plinire întru a deveni mireasă frumos împodobită a Mirelui care şi-a pus viaţa pentru ea: Hristos. De aceea glasul „miresei” – Biserica - răzbate peste veacuri, chemând numele mirelui ei (cf. Apoc. 22, 17), cu încredinţarea pe care a primit-o prin proroci (cf. 2, 32) zicând: “ tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui” (F.A. 2, 21). De aceea această scurtă rugăciune „Doamne miluieşte”, pe care o auzim şi o repetăm la fiecare liturghie, este de fapt atât de importantă, fiind, pentru toţi cei ce o rostesc în orice moment din zi şi din noapte, adevărată pricină de mântuire.

Cu această rugăciune să ne alăturăm şi noi, cu toţii, la suferinţa familiei compatriotului nostru Adrian Ioan care a sfârşit, în regiunea Veronei, într-un mod atât de tragic și care ne-a zguduit pe toţi. Şi să zicem şi pentru cel adormit „Doamne miluieşte”, iartă şi odihneşte!

Duminica Pogorârii Duhului Sfânt este, deja de mai mulţi ani, și un prilej de a da slavă lui Dumnezeu pentru lucrarea pastorală şi duhovnicească a Mitropoliei noastre de la Paris. Şi anul acesta, cu atât mai mult, dăm slavă lui Dumnezeu pentru împlinirea pastoral-misionară şi administrativă din cadrul Mitropoliei noastre care a văzut ajunse la maturizare, prin purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif, două dintre fiicele sale duhovniceşti: pe cea din Italia şi pe cea din Spania şi Portugalia, care au devenit episcopii şi au ales şi înscăunat pe episcopii lor titulari.

Se cuvine, aşadar, ca şi de această dată, fiecare parohie din nou-înfiinţata episcopie ortodoxă română a Italiei, prin bunăvoirea fiecăruia dintre frăţiile voatre, să aducă susţinerea ei la misiunea și lucrarea pe care o desfăşoară administraţia mitropolitană în folosul nostru al tuturor. De aceea, la sfârşitul slujbei de astăzi se va organiza îndătinata colectă pentru susţinerea Mitropoliei noastre de la Paris.

Încredinţându-vă de rugăciunea noastră de mijlocire înaintea lui Dumnezeu, al vostru părinte duhovnicesc,


† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei


Dată în reşedinţa noastră de la Gavedo, la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, 15 iunie 2008

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu