15.06.2009

Postul, curăţire pentru suflet şi vindecare pentru trup

Mulţi dintre creştini nu dau o prea mare importanţă postului şi de aceea îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Insă, postul trebuie primit cu bucurie, căci este curăţire pentru suflet şi vindecare pentru trup. Postul este o jertfă pe care noi, oamenii, o aducem lui Dumnezeu din iubire şi respect pentru El. Această jertfă ne ajută să ne curăţim de patimi, îi alungă departe pe vrăjmaşii mântuirii noastre şi de aceea trebuie să iubim postul. La începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om i-a dat porunca să postească, însă datorită faptului că omul nu a împlinit această poruncă, moartea a intrat în lume. Dar, tot prin post este scoasă din om moartea, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Dacă şi înainte de a fi rănit sufleteşte omul avea nevoie de acest medicament care este postul, cum nu va avea nevoie de el acum când el este întinat de păcat? Cu atât mai mult este nevoie de post acum când omul se luptă cu toate ispitele care îi vin de la diavol. Dacă Adam ar fi postit, atunci nu i-ar mai fi zis Domnul: “pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3,19), nu s-ar mai fi supus omul atâtor suferinţe. Avem mărturii în Sfânta Scriptură că postul este izbăvitor. Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur sa intrebam postul şi el ne va spune, caci postul este o lupta pentru izbavire. Unii dintre noi spun că le este frica să postească pentru că postul slăbeşte trupul. Însa citim în Sfânta Scriptură că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (2 Cor. 4, 16). În plus, cel care va cerceta, va vedea că postul nu ne îmbolnăveşte ci mai degrabă are grijă de sănătatea noastră. Iar cei care nu cred acest lucru sa îi intrebe pe medici. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli care distrug trupul. Postul trebuie să fie ţinut cu dreaptă socoteală. Ar fi bine ca cei care postesc să se sfătuiască cu duhovnicul lor şi să ceară binecuvântare, pentru că el va şti să le spună cum trebuie să postească şi cât trebuie să postească. Pentru cei bolnavi se spune că deja ei au ca şi canon boala lor şi că nu ar mai trebui să postească; este adevărat, le-ar face mult bine să postească atât cât pot, măcar miercuri şi vineri, prima şi ultima săptămână din post. Mămicile se vor întreba dacă şi copiii lor trebuie să postească, sau dacă e voie să postească. Preoţii consideră că acei copii care au sub 7 ani nu trebuie să postească, însă cei cu vârsta de peste 7 ani ar fi bine să ţină post în fiecare miercuri şi vineri, prima şi ultima săptămână din post. Ar fi bine ca ele să le dea voie copiilor lor să postească mai ales dacă văd în ei această dorinţă, pentru că în primul rând sunt copiii lui Dumnezeu, apoi sunt copiii lor. Mai trebuie să ne oprim asupra încă unui aspect. Omul este trup şi suflet, de aceea el trebuie să postească nu doar cu trupul ci şi cu sufletul. Adică, trebuie să se înfrâneze de la hrana care nu e permisă în post pentru a se curăţi de patimi, însă şi sufletul său trebuie să postească. Nu s-a întrebat nimeni de ce nu are nici un folos atunci când posteşte? Tocmai acesta este răspunsul dat de către Sfântul Ioan Gură de Aur: ne ţinem departe de mâncăruri dar nu ne ţinem departe de păcat, nu mâncăm carne dar mâncăm sufletele celor săraci, nu ne îmbătăm cu vin dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti, petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase, în felul acesta pierzând folosul postului. De aceea postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de la orice păcat, trebuie însoţit de rugăciune, de milostenie. Nu poate cineva să fie fericit fără a aduce un zâmbet pe faţa unuia dintre semenii săi aflaţi la necaz. Şi dacă nu putem să îi ajutăm pe cei de lângă noi din punct de vedere material, să îi ajutăm măcar cu un zâmbet, cu o vorbă bună, să zicem pentru ei un simplu “Doamne miluieşte-i”, pentru că rugaciunea născută din iubire este cea care îi aduce pe oameni în comuniune. Desigur, aceste fapte de milostenie trebuie făcute nu doar în timpul postului, însă măcar în această perioadă să ne amintim că avem un suflet care se simte în linişte doar dacă este alături de alte suflete care au nevoie de mângâiere. Pentru cei care pot să postească, să nu fie pentru ei postul un prilej de mândrie, adică, să nu se laude cu postul lor, dar nici să nu îi judece pe cei care nu postesc, căci niciodată nu putem şti ce este în sufletul unui semen de-al nostru. Nici cei care nu postesc să nu îi judece pe cei care postesc, căci fiecare se îngrijeşte de sufletul său cum crede de cuviinţă.

Un comentariu: