29.06.2009

Toaca










Toaca este o rugaciune adusa lui Dumnezeu, marcand trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Batuta la diverse ore, toaca puncteaza timpul de peste zi, chemand la rugaciune si slujba. Atat crestinii din lume, cat si calugarii, cunosc sunetul batutului in toaca, ce ii cheama zilnic la rugaciune. Baterea in toaca, inainte de inceputul slujbei, cheama pe toti crestinii in Biserica. Toaca nu este o creatie pur estetica sau culturala, ci ea este un text liturgic cuprins intr-un act liturgic, este o rugaciune, este un mijloc de inaltare a omului la Dumnezeu, este ceea ce marcheaza trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Cantecul toacei face legatura intre pamant si cer, intre uman si divin, intre ceea ce se cunoaste si ceea ce nu se cunoaste. Toaca insemna la inceput mijlocul cel mai simplu si mai usor de a chema pe crestini la sfintele slujbe, indeplinind acest rol atunci cand clopotele nu existau inca in cultul crestin. In ritm de toaca si-au potrivit crestinii pasii in primele secole, astfel incat si in Biserica Ortodoxa Romana s-a pastrat acest instrument stravechi, cu bogata semnificatie spirituala.Toaca nu este o simpla scandura, taiata ca o uluca si pusa in biserica, ci ea este un lucru sfintit, un obiect de cult, o rugaciune. Precum icoanele, sculptura bisericeasca si sfintele vestminte nu se fac la intamplare, ci numai dupa un anumit tipic, si cu multa rugaciune, tot asa se face si toaca. Doar cu rugaciune si gand curat se cauta lemnul special ales, lucrandu-se cu migala, spre a fi perfect neted si drept, fara nici un nod pastrat din vechiul copac. Toaca se face, dupa obiceiul pastrat din Traditia crestina, din lemn de paltin sau de cires, pe cand ciocanelele se fac intotdeauna din lemn de esenta tare (corn, salcam, carpen, etc). Cum a aparut toaca in cultul crestin ? In perioada persecutiilor impotriva crestinilor, chemarea la sfintele slujbe se facea personal, fiecare chemand pe cei ai sai, la ora si locul hotarat in mod ascuns. Dupa ce persecutiile s-au incheiat, din mila lui Dumnezeu, chemarea la sfintele slujbe a inceput sa se faca prin folosirea anumitor mijloace specifice acestora. Preluand unele dintre instrumentele evreilor, ca legatura cu neamul lui Hristos, crestinii au intrebuintat, pentru o perioada instrumentul numit "tuba", care era un fel de trambita mai mica. Nefiind chiar odihnitoare, aceasta a fost inlocuita, in scurt timp, cu folosirea ciocanelor de lemn. Cu aceste ciocanele se lovea in usile crestinilor, intr-un ritm odihnitor, la orele sfintelor slujbe. De la bataia in usa fiecaruia s-a ajuns, in chip firesc, la bataia intr-un lemn special lucrat, printre casele crestinilor, sau din turla bisericii. Aceasta avea sa fie numita "toaca". Toaca folosita de crestini este atestata documentar inca din secolul al IV-lea. Sfantul Sofronie al Ierusalimului, in anul 638, vorbeste despre doua tipuri de toaca, toaca de lemn si toaca de fier, dand toacai si o semnificatie simbolica, de "trambita a ingerilor". In actele celui de-al Saptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, in anul 787, se mentioneaza obiceiul de chemare la Biserica prin lovire cu ciocanul intr-o scandura numita "Sfintele Lemne Sunatoare". Mitropolitul Varlaam al Moldovei, in Cazania de la 1643, scrie: "Se scula patriarhul de toca si stranse pe toti crestinii." Arhiepiscopul romano-catolic Marcus Bandinus, in anul 1646, consemneaza obiceiul romanilor si al grecilor de inconjurare a bisericii batand toaca. Bisericile si manastirile ortodoxe de pretutindeni s-au inaltat in sunet de toaca. Astazi, toaca nu mai este singura, ea gasindu-si fratele, clopotul. Pe acesta din urma se pot citi cuvinte ca: "Te chem la rugaciune. Te apar de furtuna." Prin sunetul ei, toaca ne indeamna sa stam treji, sa pazim cetatea duhovniceasca, sufletul. Sa intarim strazile, sa ascutim armele duhovnicesti, credinta, nadejdea, dragostea, postul si rugaciune.

Un comentariu:

  1. M-as fi bucurat daca ati fi postat cateva filmulete video, cu toaca, cum se bate...:)

    RăspundețiȘtergere