27.07.2009

Sub acoperamantul tuturor Sfintilor Vatopedini

SUB ACOPERĂMÂNTUL TUTUROR SFINŢILOR VATOPEDINI

În Sfântul Munte al Athonului cele 20 de Mănăstiri mari - numite stavropighiale, împărăteşti şi patriarhale - se laudă în Domnul ca nişte adevărate maici duhovniceşti cu „copiii" pe care i-au născut pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Astfel, fiecare mănăstire are o icoană cu sfinţii care s-au nevoit şi s-au proslăvit prin sfinţenie în mănăstire, dar şi o zi de prăznuire şi de cinstire a lor. Ei sunt într-un fel „cartea de vizită" a fiecărei mănăstiri, dar şi ocrotitorii ei cereşti şi icoane duhovniceşti ale sfinţeniei prin pocăinţă. Dacă Muntele Athos este numit sfânt, aceasta se datorează în mare parte şi mulţimii sfinţilor care s-au nevoit, au adormit şi s-au proslăvit în această „Grădină a Maicii Domnului". Şi dacă s-a susţinut vreodată de către cineva - dintre „cei ce ne urăsc şi ne iubesc pe noi" - că Sfântul Munte Athos este bogat, trebuie să ştim înainte de toate că cea mai mare comoară a Sfântului Munte este, fără îndoială, mulţimea sfinţilor lui. Sfântul Nicodim Aghioritul în cuvântul său de laudă la Sfinţii Aghioriţi spune că „Sfântul Munte este locul sfinţeniei, locul curăţirii, locul unde au păşit picioarele atâtor sfinţi, loc care îşi are pământul adăpat cu sângiurile, sudorile şi lacrimile a sute şi mii de cuvioşi părinţi - iar într-un cuvânt, Sfântul Munte este locul virtuţii şi al facerii de bine". Acest loc frumos a fost şi este un atelier al virtuţii, facerii de bine şi desăvârşirii pentru multe suflete. Bine s-a spus: „Pe monahii care locuiesc în el nu îi desfată duhovniceşte atât înzestrarea firească şi celelalte frumuseţi naturale, care bineînţeles că şi ele contribuie la pacea şi liniştea sufetească, cât mai ales făgăduinţele şi binecuvântările, care li s-au dat de către Maica Domnului, Stăpâna Născătoare de Dumnezeu. Conform Predaniei, Sfântul Munte a fost dăruit ca moştenire Maicii Domnului de către Fiul ei şi Dumnezeul nostru. Acestea sunt menţionate în cuvântul Sfântului Grigorie Palama referitor la Cuviosul Petru Athonitul, cuvânt din veacul al XIV-lea. Potrivit vieţii Cuviosului Cosma de la Zografu (+1323), într-un an, la sărbătoarea Buneivestiri, când acesta a venit la hramul Mănăstirii Vatopedi, „a văzut o femeie slujind şi îngrijind în Biserica şi în trapeza Mănăstirii şi nerecunoscând în ea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a întristat foarte mult, pentru că, credea el, monahii ar primi şi femei în mănăstiri, care lucru este primejdios. Deci după ce s-a întors la Zografu, văzându-l egumenul foarte întristat, l-a întrebat de pricină, iar cuviosul i-a spus cele de mai sus. Atunci egumenul i-a zis: Cunoaşte, fiule, că acea femeie, pe care ai văzut-o era Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, Ocrotitoarea Mănăstirii aceleia şi a întreg Muntelui acestuia". Iar Sfântul Maxim Grecul, în veacul al XVI-lea, menţionează vizita Maicii Domnului în Mănăstirea Vatopedi: „Atunci, Născătoarea de Dumnezeu s-a dus cu corabia cu Apostolul Ioan în Sfântul Munte, iar după ce mai întâi au tras într-un loc unde acum se află Mănăstirea Iviron, de acolo au pornit pe jos până acolo unde astăzi se află Mănăstirea Vatopedi..." Sfinţii Vatopedini prăznuiţi azi sunt caracterizaţi de o profundă iubire faţă de Maica lui Dumnezeu, iar mănăstirea se consideră păzită şi acoperită de ea. Nu cred că există vreo altă mănăstire în toată lumea ortodoxă, care să concentreze între zidurile ei şapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului. Pe drept cuvânt, fericitul Stareţ Efrem Katunakiotul spunea: „Dacă Sfântul Munte este Grădina Maicii Domnului, atunci Mănăstirea Vatopedi este Tronul ei"! Există diferite tradiţii asupra timpului când au apărut monahii pentru prima oară în Sfântul Munte - însă înainte de veacul al IX-lea - precum şi asupra timpului înfiinţării Mănăstirii Vatopedi. O tradiţie din secolul al XVI-lea menţionează întemeierea ei în timpul Împăratului Constantin cel Mare, distrugerea ei de către Iulian Apostatul şi rezidirea ei de către Teodosie cel Mare în veacul al IV-lea. Conform acestei istorisiri, Arcadie, fiul împăratului Teodosie, a fost salvat în chip miraculos dintr-un naufragiu şi a fost găsit într-un tufiş lângă mănăstire: „Cu ajutorul Maicii lui Dumnezeu, a fost găsit sub nişte tufişuri lângă mănăstire, iar de la această întâmplare mănăstirea a primit denumirea de „Vatopaidion" de la cuvintele „copilul" (παιδίον) şi „din tufiş" (εκ του βάτος). În continuare, „din veacul al IV-lea până la începuturile celui de-al X-lea, tradiţiile menţionează existenţa Mănăstirii atât de înstărită şi minunată, încât a provocat lăcomia piraţilor, care au şi distrus-o". În urma unor recente săpături arheologice în jurul bisericii mari s-au descoperit temeliile unei bazilici paleocreştine. În veacul al X-lea, începe istoria detaliată a mănăstirii, când trei boieri de viţă nobilă din Adrianopole, pe nume Nicolae, Atanasie şi Antonie, sunt trimişi de către Cuviosul Atanasie Atonitul, ctitorul Marei Lavre, care a alcătuit şi Tipicul ei, să refacă mănăstirea distrusă şi să devină cuvioşii ei ctitori. În anul 985, primul egumen al mănăstirii, Nicolae, semna un act al ei. În anul 1992, s-a deschis mormântul cuvioşilor ctitori şi s-au descoperit cinstitele lor moaşte în Miezonopticonul Bisericii Mari. Curând, harul cuvioşilor ctitori, a adunat aproape de ei mulţi monahi, dintre care foarte mulţi s-au distins prin virtute şi înţelepciune. Cele zece veacuri de continuă istorie a mănăstirii au trimis multe suflete frumoase în cer şi nu puţine împodobite cu nimbul luminos al sfinţeniei. Este un fapt neîndoielnic că „într-o mănăstire ca Vatopedi, cu o istorie şi cu o tradiţie atât de bogată, sfinţii care au trăit şi s-au nevoit în ea, nu sunt doar o icoană cizelată a istoriei ei, ci şi a identităţii lor duhovniceşti". Sfinţii cunoscuţi ai Mănăstirii Vatopedi sunt astăzi peste 66. Dintre aceştia, unii au avut o legătură directă cu mănăstirea, alţii indirectă, pentru că fie doar au adormit cu somnul drepţilor aici, fie au trecut pe aici pentru o perioadă mai mare sau mai mică. Printre cei din urmă se află şi Sfântul Iosif de la Partoş, Stareţul Gheorghe de la Cernica şi mitropolitul Grigorie Dascălul, relativ recent proslăviţi în Biserica noastră. Cu siguranţă, există şi alţii, necunoscuţi nouă, dar cunoscuţi lui Dumnezeu, ale căror nume ni se vor descoperi „în acea zi de pe urmă", la Înfricoşata Judecată. Pomenirea Sinaxei Sfinţilor Vatopedini ne cheamă să-i cunoaştem, să le citim vieţile şi să descoperim măreţia iradierii lor duhovniceşti pe o perioadă mai mult decât milenară a istoriei Mănăstirii: de la cuvioşii ctitori până la cuviosul Iosif Vatopedinul (ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul), care de curând s-a strămutat la cereştile locaşuri cu un zâmbet „nu din lumea aceasta". Sfinţii Vatopedini au transformat mănăstirea într-o Cetate nebiruită a Ortodoxiei, a ascetismului, a teologiei, a mărturisirii şi a martiriului. Mănăstirea s-a dovedit a fi prin sfinţii ei un important centru isihast, obşte antiunionistă (împotriva unirii cu Roma), acropole luminos, chinovie strălucită a Sfântului Munte, care a născut şi naşte, a hrănit şi hrăneşte duhovniceşte mulţi copii sfinţi pentru Împărăţia Sfintei Treimi.
Nu este deloc lipsit de importanţă faptul că sfinte chipuri, ca cel al marelui Părinte al Bisericii noastre şi nebiruit apărător al Predaniei isihaste, al vestitului teolog al energiilor necreate ale lui Dumnezeu şi al îndumnezeirii omului după har, al purtătorului de Dumnezeu Grigorie Palama, ulterior mitropolit al Tesalonicului, şi al preaînţeleptului sfânt misionar Maxim Grecul, mucenicescul Luminător al ruşilor, şi al atâtor altora, au crescut duhovniceşte în această mănăstire. Demn de semnalat este şi ceea ce întăreşte cele spuse mai sus: „Reprezentanţa Mănăstirii a participat la Sinodul (tâlhăresc) de la Ferrara-Florenţa (1438-1439) de partea Sfântului Marcu Evghenicul, care avea strânse legături cu Vatopedi şi dorea foarte mult să vieţuiască în ea". Este un fapt cunoscut că sfinţii mănăstirii cu cinstitele şi izvorâtoarele-de-har moaşte, cu multele icoane făcătoare de minuni ale Născătoarei de Dumnezeu şi cu preacuratul şi Cinstitul ei Brâu, constituie cea mai mare bogăţie a ei. Astfel, ea poate fi numită atelier al virtuţii şi laborator al sfinţeniei. Sfinţii Mănăstirii, în epoca bizantină şi postbizantină şi pe toată perioada ocupaţiei turceşti, au avut un mare rol în evoluţia istoriei ei şi au arătat gradul înalt al spiritualităţii ei. Vieţile lor dumnezeieşte-răsunătoare, învăţăturile lor ziditoare de suflet şi faptele lor pline de bună-mireasma harului, icoanele şi moaştele lor izvorâtoare-de-har constituie un izvor de insuflare şi îndemnare spre imitarea marilor lor nevoinţe şi reuşita suişurilor dumnezeieşti nu doar pentru obştea actuală a mănăstirii, ci şi pentru evlavioşii închinători şi pentru toţi credincioşii, pentru că Sfinţii Ortodoxiei aparţin întregii plerome iubitoare de sfinţi a Bisericii şi constituie bogăţia şi slava ei. Sinaxa Sfinţilor Vatopedini se cinsteşte cu prăznuire anuală pe 10 iulie (23 iulie după calendarul nou) cu priveghere. Ieri, miercuri 22 şi astăzi 23 iulie s-a prăznuit în Mănăstirea Vatopedi Sinaxa sau Soborul Tuturor Sfinţilor Vatopedini. Aseară, la orele 20 a început privegherea care s-a terminat la orele 3:30 dimineaţă, priveghere la care au participat dute de credincioşi. După de o pauză de trei ore, la orele 6.30 dimineaţa a început Dumnezeiasca Liturghie arhierească la care a slujit ca protos Înalt Prea Sfinţitul Ieremia, Mitropolitul Gortinei şi al Megaloupolei şi a participat şi Egumenul Mănăstirii Karakalou, Arhimandritul Filotei - ambii semnatari ai recentei „Mărturisiri de credinţă împotriva ecumenismului", la strana dreaptă cântând părinţii de la Mănăstirea Karakalou. Privegherea şi Dumnezeiasca Liturghie s-au săvârşit cu un deosebit fast după tipicul bizantin. În trapeză a vorbit Egumenul Mănăstirii Vatopedi, Gheronda Efrem, accentuând valoarea sfinţeniei, dar şi marele număr de sfinţi care au trăit în Vatopedi, 66 cunoscuţi, dar şi alţii pe care numai Dumnezeu îi ştie. În continuare a vorbit Înalt Prea Sfinţitul Ieremia, Mitropolitul Gortinei şi al Megaloupolei, care a surprins pe toţi cei de faţă prin simplitatea şi puterea cuvântului său. Să nu uităm că printre sfinţii vatopedini se numără şi Cuviosul Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte şi Cuviosul Mucenic Eftimie, Egumenul Mănăstirii Vatopedi, împreună cu cei doisprezece cuvioşi mucenici, care au suferit moarte martirică pentru că au refuzat unirea mincinoasă şi trădătoare de la Lyon (1274) cu nepocăitul Apus. Fie ca Sfinţii Vatopedini dimpreună cu Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu să mijlocească pentru noi toţi pururea credinţă dreaptă şi vieţuire dreaptă spre slava lui Dumnezeu celui în Treime închinat şi spre mântuirea sufletelor noastre.
Leontie monahul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu