14.09.2009

Cuvânt la Pilda lucrătorilor răi

ARHIMANDRIT IOIL KONSTANTAROS:CUVÂNT LA DUMINICA A XIII -A DUPĂ RUSALII
Matei 21: 33-42
Pildele pe care le-a învăţat Domnul nostru, se referă la toţi oamenii, dar mai ales la cei credincioşi, însă pilda evanghelică despre care vorbim, pe care o vom asculta duminică în sfintele noastre biserici, se referă şi la evrei. La liderii religioşi şi politici ai lui Israel, nu doar din acea epocă, ci şi în general, pentru că ei continuă să arate aceeaşi atitudine faţă de Hristos şi prin extindere faţă de creştini. Sunt atât de semnificative cuvintele lui Iisus că nu lasă niciun loc de interpretare diferită, oricât ar încerca cineva aceasta. Fireşte stăpânul viei din parabolă este însuşi Dumnezeu care a creat „din nimic" toate şi „a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc" (Faptele Apostolilor 16:26). Acelaşi Dumnezeu a deosebit din toate neamurile pe poporul israelitean şi după ce l-a copleşit cu binefaceri, salvându-l de atâtea şi de atâtea neamuri şi eliberându-l din sclavia egipteană de 400 de ani, l-a pregătit o dată cu trecerea anilor şi a veacurilor să devină şi cu voia sa alesul popor al lui Dumnezeu. Însă, după cum vedem în sfânta istorie a Vechiului Testament..., acelaşi popor, refractar, s-a dovedit atât de nemulţumitor şi de neruşinat, încât nu doar că a respins toate prilejurile pe care i le trimitea Dumnezeu, ci i-a şi ucis pe înşişi profeţii Săi. Cele mai alese şi elevate spirite pe care le trimitea Pronia lui Dumnezeu umanităţii prin Israel. Au ajuns desigur într-un asemenea punct de decădere, încât au călcat „bariera" de securitate a Legii Mozaice şi în sfârşit au ajuns să treacă la crima crimelor. L-au ucis pe însuşi fiul stăpânului casei: „Iar lucrătorii, văzând pe fiul, au zis în ei înşişi: Acesta este moştenitorul. Veniţi să-l omorâm pe el şi să avem noi moştenirea lui" (Matei 21:38). Da. Evreii „refrectari şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi!", după cuvântul Întâiului Mucenic Ştefan, au ajuns la răstignirea chiar a Domnului nostru Iisus Hristos. A Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, dovedind că ura pe care o nutreau în inima lor le orbise cugetul şi orice altă funcţie spirituală... Fireşte, un astfel de popor care ajunge în acest ultim punct de decădere, este normal să evite şi să urască (cu toate cele ce urmează) pe toţi câţi cred şi Îl primesc pe Iisus Hristos ca Mântuitor şi Domn. Şi astfel se dovedeşte şi printr-o interpretare psihologică, dar şi printr-un studiu istoric obiectiv, ura abisală a acestor oameni împotriva creştinilor şi mai ales a ortodocşilor greci. Nu face obiectul prezentului cuvânt a dezvolta mai pe larg cât a suferit Biserica noastră Elin-Ortodoxă din partea fiilor celor care „l-au ucis pe fiul stăpânului viei" şi câţi fii adevăraţi ai ei şi-au vărsat ca jertfă preţiosul lor sânge, sacrificându-se „pentru sfânta credinţă în Hristos şi pentru eliberarea patriei". Cei care se îndoiesc sau sunt „ultra-sensibili", sau au „divorţat" de Istoria noastră Naţională şi Bisericească şi se complac într-un „talmeş-balmeş de cuvinte", n-au decât să studieze mucenicia Cuviosului Părinte Cosma Etolianul (căruia i-am prăznuit pomenirea doar cu câteva zile înainte)... În cele din urmă, vedem că s-a împlinit cuvântul Domnului „...via se va da altor lucrători, care Îi vor da roadele la timpurile lor" (Matei 21:41). Desigur că Via, acum prin excelenţă duhovnicească şi fără de asemănare mai cinstită decât via simbolică şi vremelnică a lui Israel, este Biserica lui Hristos. Săditorul şi Domnul ei este însuşi Hristos şi viţele ei sunt toţi credincioşii. Lucrătorii sunt păstorii şi dascălii duhovniceşti. Turnul sunt sfintele noastre biserici ortodoxe, iar teascul este Sfânta Masă deasupra căreia se săvârşeşte măreaţa Taină a Dumnezeieştii Euharistii. Se aduce Jertfa cea fără de sânge, Mielul lui Dumnezeu, Trupul şi Sângele Domnului care se dă spre mâncare credincioşilor „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci"... Este semnificativ că Iisus prin intermediul întrebării pe care o pune la sfârşitul parabolei accentuează un mare adevăr care este evident în istorie. „...Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este minunat întru ochii noştri" (Matei 21:42). Adică Hristos îi mustră în faţă pe evrei întrebându-i: „Nu aţi citit Scripturile care spun: Piatra, pe care au nesocotit-o zidarii, a ajuns să fie piatra cea din capul unghiului. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri?". Fireşte, acest cuvânt al Domnului nostru nu este valabil doar pentru iudeii de atunci, ci şi pentru cei de astăzi, dar şi pentru antihriştii oricărei epoci până la sfârşitul veacurilor. Biserica noastră întotdeauna va fi prigonită, dar întotdeauna va şi învinge; deoarece Capul ei şi piatra cea din capul unghiului nu sunt nimic altceva decât însuşi Dumnezeul-Om Iisus Hristos. Trâmbiţa de aur a bisericii noastre, Sfântul Ioan Gură de Aur, trâmbiţă din adâncul veacurilor: „Câţi nu au războit Biserica? Dar cei ce au războit-o au pierit. Iar aceasta mai presus de ceruri s-a ridicat. Astfel este măreţia Bisericii: războită fiind, învinge, atacată fiind, se reface, hulită fiind, devine mai strălucitoare. Primeşte răni şi nu este cuprinsă de ulcere. Se clatină, dar nu se scufundă, se învăluieşte, dar nu naufragiază. Se luptă, dar nu este învinsă, este lovită, dar nu este biruită..." (Cuvânt pentru Biserică). Iubiţii mei, să orăcăie broaştele ateismului şi ale fiilor vechiului Israel. Să se dezlănţuie toţi antihriştii contemporani. Hristos „a ieşit biruind şi ca să biruiască". Fericiţi sunt toţi aceia care se află întru cunoştinţă înăuntrul taberei Bisericii noastre Ortodoxe luptătoare, ticăloşi şi nenorociţi sunt toţi cei fără de minte care se află conştient în „fracţiunea" apostaziei. Amin.

(traducere: monahul Leontie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/2009/09/i.html)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu