06.09.2009

Învăţăturile Sfântului Cosma Etolianul

SMERITĂ OFRANDĂ SFÂNTULUI SFINŢIT MUCENIC COSMA ETOLIANUL LA ÎMPLINIREA A 230 DE ANI DE LA STRĂMUTAREA SA LA CEREŞTILE LOCAŞURI
Protoprezbiterul Thodoros Zisis, Profesor Universitar la Facultatea de Teologie din Tesalonic:
TEME TEOLOGICE ŞI MORALE DE BAZĂÎN ÎNVĂŢĂTURILE SFÂNTULUI COSMA ETOLIANUL[1]
Este o binecuvântare, Înalt Preasfinţite, cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi, să-l avem aici dascăl pe Sfântul Cosma Etolianul. La această oră înaintată, Sfântul Cosma ar spune: „Acum ce facem, creştinii mei? Ajung acestea pe care vi le-am spus?". Ajung acestea pe care le-am ascultat atâtea ore până acum şi începe răbdarea noastră să se apropie de sfârşit? „Am acum, aşadar, zice, două gânduri: unul îmi spune - ajung acestea pe care le-ai spus creştinilor şi ridică-te la prima rază a soarelui şi du-te în altă parte să asculte şi alţi creştini, care nu au auzit niciodată cuvântul lui Dumnezeu. Un alt gînd îmi zice: nu, nu te duce; stai şi mâine dimineaţă, ca la prima rază a soarelui, să le spui şi celelalte. Îi saluţi pe creştini, te rogi pentru creştini, se roagă şi ei pentru tine şi după aceea te duci. Acum ce spuneţi creştinii mei: să plec sau să stau? - Să stai, sfinte al lui Dumnezeu". Sfântul Cosma Etolianul a fost o surprinzătoare figură de dascăl. În aceste zile în care am recitit operele sale, l-am râvnit şi l-am invidiat în sensul bun al râvnirii şi al invidiei. L-am râvnit în primul rând, iubiţii mei, pentru că într-o carte cu puţine pagini, în doar cinci Învăţături, cuprindea cele mai necesare puncte ale învăţăturii creştine. „Am multe, zice, să vă spun, dar nu-mi ajunge timpul. Vă voi spune cele mai trebuincioase". Şi noi, dascălii, episcopii, preoţii, teologii, clericii, toţi străbatem mările şi naufragiem pe o mare a ritorisirilor şi a cuvintelor fără legătură, care de multe ori nu ating sufletele credincioşilor noştri. Am ascultat mai înainte pe un alt predicator ce spunea că atât de mare era îmbulzeala oamenilor care mergeau să-l asculte, încât se temeau că dacă avea să îngăduie să-i sărute toţi mâna, va muri. Este vrednic cu adevărat de o astfel de râvnire şi invidie Sfântul Cosma al Etoliei. Şi este, de asemenea, vrednic de râvnire şi de invidie din partea noastră, a tuturor, a dascălilor, deoarece a reuşit ca înţelesuri şi dogme înalte să le facă populare şi să le ofere poporului în mod simplu, în cuvinte lesne de înţeles, cuprinzătoare. Aceasta este o reuşită foarte mare, o mare smerenie şi jertfă. „Patruzeci de ani, zice, am studiat toate credinţele, toate cărţile". Acest cleric educat şi învăţat, care ar fi putut fi profesor la Athoniadă sau la alte mari şcoli ale vremii, a coborât spre popor ca să-l ajute. Marele Părinte şi Dascăl al Bisericii, Sfântul Grigorie Teologul - cu care cine poate să se compare în ceea ce priveşte vechea sa învăţătură şi arta sa retorică! Ritor, cuvântător de Dumnezeu, al doilea teolog al Bisericii, poezii epice, universitate mare, cuvinte înţelepte - repetându-l pe Apostolul Pavel, zice : „Aş prefera să spun cinci cuvinte şi să-mi înarmez armaşul decât a împleti mii de gânduri..."[2]. Vreau să spun câteva cuvinte simple, folositoare lumii, în biserică, decât să înmulţesc filosofii, vorbării şi gânduri. Zice Sfântul Cosma Etolianul: „Nu ne trebuie vorbării şi gânduri. Ne trebuie predica Proorocilor, a Apostolilor şi a Părinţilor". Şi pe acestea trebuie să le promoveze teologia noastră. Iertaţi-mă - nu o fac spre laudă - să vă spun ceva din experienţa mea personală. Când m-a învrednicit Dumnezeu să devin cleric -fiind profesor la universitate, realizat după criteriile lumeşti - s-au găsit confraţi - realizaţi - să spună : „S-a catadicsit Zisis şi s-a făcut preot!". Şi când uneori ieşeam la televizor în Tesalonic, puneau femei simple, bătrâni, bătrâne, etc. să pună întrebări unui profesor universitar, criticile confraţilor universitari erau: „Cu babele stai acum şi te ocupi?". Însă această lume a slujit-o Sfântul Cosma Etolianul. Desigur, nu îndrăznim să ne comparăm cu el, noi, cei de astăzi, dar să încercăm să coborâm din înălţimea pregătirii noastre ştiinţifice şi a mândriei noastre şi să spunem poporului, în două cuvinte simple, anumite lucruri. Deci şi din această pricină este invidiat şi vrednic de imitare Sfântul Cosma Etolianul, care a străbătut, iubiţii mei, întreaga Grecie. Timp de 20 de ani - am auzit de la cei ce au vorbit înainte - a făcut lucrare misionară! Întocmai cu apostolii, alt Pavel! Nu există un alt exemplu de sfânt al Bisericii noastre care să fi muncit atât de mult pe tărâm misionar - după Apostolul Pavel - cât s-a străduit şi a trudit Sfântul Cosma! Şi care era armătura lui teologică, care era, am spune, „repertoriul" predicilor sale, ce căra cu el? Biblioteci, cărţi, înţelepciuni, opere de înţelepciune? Întotdeauna avea în program trei predici. Tema mea este: „Învăţături morale de bază în învăţăturile Sfântului Cosma Etolianul". Toate predicile, pe care cu multă osteneală şi cu multă înţelepciune le alcătuia, erau scheme doar a trei predici. Trei învăţături la care adăuga şi altele două, la care însă apela doar atunci când era cazul. Schema de bază a celor trei predici o aplica aproape în fiecare loc unde mergea. Cu toate acestea însă, în funcţie de auditoriu, de condiţiile speciale care dominau, adăuga sau lăsa la o parte anumite lucruri şi din acest motiv există variante ale Învăţăturilor. Criticii caută să găsească explicaţii. Avem atâtea manuscrise şi fiecare manuscris prezintă un mod diferit al Învăţăturii Sfântului Cosma. Ce se întâmplă aici? Desigur, unii au spus că Sfântul nu avea o structură, nu avea un plan al predicilor sale şi că le spunea pe toate amestecate, la întâmplare! Însă, Ioannis Menounos, care este de faţă la Congresul nostru şi editor al Învăţăturilor, a demonstrat că sfântul avea un plan şi urmărea o structură în predicile sale. Care era această structură generală, de bază, a predicilor sale? Sfântul Cosma, călătorind, a ajuns într-un loc unde trebuia să vorbească, de obicei după-amiază, când - sătenii, în principal - munciţi şi obosiţi, se întorceau de la muncile lor agricole. Deci se aduna lumea, iar sfântul după ce ridica scaunul şi crucea - sau înăuntrul bisericii - rostea primul său cuvânt de învăţătură. Ce cuprindea prima învăţătură? Începea de la Sfânta Treime. „Mai întâi de la Dumnezeu să începem", spunea. Prezenta cu cuvinte simple dogma Sfintei Treimi. Prezenta crearea îngerilor, căderea lui Lucifer, trecea mai departe la crearea omului, la păcatul celor întâi zidiţi şi la izgonirea lor din Rai. Şi după ce termina, făcând loc în acest cadru multor teme morale - vă voi da un exemplu, două a acestor învăţături - după ce termina, spunea: „Acum sunteţi obosiţi. Dacă vreţi, plec mâine dimineaţă, ajung acestea pe care vi le-am spus. Dacă nu vreţi, voi rămâne şi mâine dimineaţă". Aşadar, rămânea şi - după ce săvârşea Sfânta Liturghie sau Sfântul Maslu sau altceva, începea a doua Învăţătură a sa, care cuprindea şi Noul Testament. Începea de la Naşterea Maicii Domnului, soţii Ioachim şi Ana, Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Bunavestire, Naşterea lui Hristos, toate evenimentele care au legătură cu lucrarea, cu învăţătura şi minunile Domnului. Această a doua predică ajungea până la Răstignire, până în Sfânta şi Marea Joi. Şi aici, desigur, dezvoltând aceste dogme, această învăţătură - s-a spus mai înainte că dogma şi morala sunt acelaşi lucru - Sfântul Cosma şi toţi Părinţii Bisericii noastre nu le despărţeau niciodată - găseau prilejul să dezvolte în contextul potrivit teme morale. După această a doua predică spunea: „Acum mai rămân şi deseară să vă spun celelalte". Celelalte ale celei de a treia Învăţături erau din tradiţia Cinei cele de Taină, din seara Marii Joi până la Înviere, Înălţare, Trimiterea celor doisprezece Apostoli şi, în cele din urmă, cele despre sfârşitul lumii şi despre cea de-A-Doua-Venire a Domnului. Fireşte, din nou, cu referinţele intermediare la temele morale de bază pentru „a lega" morala şi dogma. Cînd uneori se întâmpla să-şi prelungească şederea într-un loc mai mult de două zile, avea şi planul a două alte Învăţături. A patra Învăţătură analiza într-un mod surprinzător Parabola Semănătorului. Am citit de multe ori în comentariile ermineutice, chiar şi pentru predicile din biserică, analize referitoare la aceasta; nicăieri nu am găsit această dezvoltare, această claritate, această profunzime, dar în acelaşi timp şi simplitate care caracterizează analiza Sfântului Cosma. Baza Învăţăturii era Parabola Semănătorului, dar ea era îmbogăţită cu multe povestiri din Vieţile Sfinţilor, cu pilde de pocăinţă şi altele. În final, Învăţătura a cincea se referea la multe şi variate teme: la puterea Sfintei Cruci, la metaniile care se poartă la mână şi altele. Aşadar, cu cinci Învăţături - doar trei de bază - Sfântul Cosma Etolianul a făcut ceea ce a făcut Hristos şi Apostolii. Dacă ia cineva din Evanghelie învăţătura Domnului nostru va vedea că aproape atâta este. „Sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus, care de s-ar fi scris cu deamănuntul..." . Hristos a zis multe. Şi Sfântul Cosma putea să spună multe. Patruzeci de ani de studii, dar „vă voi spune cele mai de trebuinţă". Şi doar în trei Învăţături, cu altele două complementare, prin cinci Învăţături, Sfântul Cosma a făcut această minune a Didahiilor (Învăţăturilor), de care ne minunăm astăzi. Vă voi prezenta aici rezumativ şi în treacăt, nu schiţate, temele morale pe care le atinge în Învăţăturile sale. Voi citi fără a dezvolta. Iubire, smerenie, pocăinţă, îngăduinţă, iertare, post, mărturisire, rugăciune neînteruptă - a spus deja părintele Arsenios că exista un model dezvoltat al rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!" - milostenie, nuntă, familie - în special la tema aceasta a legăturilor dintre bărbaţi şi femei - egalitate, educaţia copiilor, respectul faţă de părinţi, faţă de conducători, ruşinea - în mod repetat se referă la ruşinea care s-a pierdut în zilele noastre - mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, ferirea de păcat, Iadul, Raiul. Mi-a făcut impresie şi aş vrea să-l întreb pe dl. Menounos, care a tezaurizat la sfârşitul cărţii sale Învăţătura sfântului pe puncte: Din ce motiv, în timp ce nu există pagină a Învăţăturilor în care să nu întâlnească cineva cuvintele Iad şi Rai, acestea nu sunt tezaurizate? Eu nu înţeleg de ce. Grija pentru copiii săraci, grija pentru cei adormiţi, parastasele sau pomenirile, moartea persoanelor dragi, a copiilor -cum ne comportăm - împodobirea femeilor, portul bărbaţilor. Dacă am avea timp să vă spun despre aceste teme! Este surprinzătoare şi impresionantă Învăţătura sa! - O desfătare. Cum prăznuim împreună sărbătorile, ziua numelui copilului - nu ziua de naştere -şi care este prăznuirea dumnezeiescă şi care este prăznuirea diavolească. „Să faci prăznuire, zice sfântul, atunci când sărbătoreşte copilul tău, dar să faci prăznuire dumnezeiască şi nu diavolească". Nelucrarea în zi de dumincă - s-au zis deja multe - lucrare, grija faţă de suflet, osândirea, judecarea preoţilor - adică să nu-i judecăm pe preoţi . rasism. Era un ţigan în auditoriu şi îi spune: „Vino aici, tu. Eşti ţigan ?
-Da, sfinte al lui Dumnezeu, sunt ţigan.-Cum se comportă aici cu tine ceilalţi?-Întreabă-i, sfinte.-Îl aveţi ca pe un copil al lui Dumnezeu pe ţigan?-Nu, sfinte, iartă-ne!-De acum înainte să-l aveţi! Este copilul lui Dumnezeu acesta, ca şi voi! Dar şi tu, ţigane, să arunci zurnaua şi toba". Acum peste tot sunt zurnade şi tobe. Dacă ar fi trăit astăzi Sfântul Cosma - iertaţi-mă, Înalt Preasfinţite! - pentru că văd că zurnaua şi toba, dansurile şi cântările tradiţionale tind să devină regulă pastorală în parohii şi în episcopii - dacă trăia sfântul, ne-ar fi judecat pe toţi. „Psalţi să luaţi la nunţi", spune. La fel spune şi Sfântul Nicodim Aghioritul. Afierosire faţă de cele cereşti, fuga de cele pământeşti, întărirea conştiinţei de sine ortodoxă, afurisirea, mersul la biserică, comportamentul în biserică, deasa participare la Dumnezeiasca Împărtăşanie. „Să vă împărtăşiţi adesea". Am ascultat mai înainte referinţa la legătura Sfântului Cosma cu colivazii. Este evidentă influenţa colivazilor asupra Sfântului şi legătura lui cu ei. Colivad este şi Sfântul Cosma Etolianul; nu trebuie să mai găsim argumente şi să căutăm ici şi colo pentru mărturii. Copilul nebotezat. Am ascultat-o şi pe aceasta Şi mi-a amintit aceasta şi de o întâmplare actuală. Un preot într-o eparhie, urmând canoanele Bisericii, nu a înmormântat un copil nebotezat. Şi în loc să cadă răspunderea pe părinţii care l-au lăsat nebotezat, şi-a găsit beleaua preotul - şi la cel mai înalt nivel bisericesc - de ce, zice, nu i-a făcut slujba? Dar nu există slujbe în Moliftelnice pentru copiii nebotezaţi. Nicăieri nu există o astfel de slujbă. Sfântul se referă de vreo 3-4 ori la această temă. „Luaţi aminte să nu vă rămână copilul nebotezat. Să faceţi voi, preoţilor, cristelniţe mari, ca să afundaţi copilul întreg înăuntru, pentru că dacă nu-l afundaţi întreg va avea şi el şi pe unul şi pe celălalt". Magii, vrăjile, cinstirea sfinţilor, în special a Născătoarei de Dumnezeu, metania de mână, ospitalitatea, văduvia, monahismul, binecuvântarea, călugărul. „Este o mare binecuvântare, zice, să vă faceţi un copil călugăr". Cumpătare, ferirea de jurământ, blasfemia, Maslu, paraclisul şi altele. Mă voi opri însă aici cu citirea temelor de bază, pentru că văd că nu-mi ajunge timpul. Voi citi doar spre sfârşit ... ceea ce spune sfântul despre puterea crucii. Şi o spune desigur avându-i ca ţintă a sa pe evrei şi pe musulmani. Este sever Sfântul Cosma cu ereticii, cu necredincioşii şi cu ateii, foarte sever. Astăzi domină rânduiala dialogurilor iubirii şi a sărutărilor de mâini şi pe deasupra a rugăciunilor în comun. Şi poporul simplu se se ridică pe drept cuvânt împotriva noastră a teologilor şi a ierarhilor. „Cine se întreţine cu evreul este ca şi cum s-ar întreţine cu diavolul, zice sfântul. Şi îndrăzniţi, creştinilor, să aveţi afaceri cu evreii? Pe papa să-l blestemaţi pentru că el este pricina!" Papa este eretic, iar papismul este erezie. Sfântul Cosma păstra şi susţinea această conştiinţă de sine ortodoxă a noastră şi faţă de turci şi faţă de evrei, deoarece exista pericolul - precum spune şi o altă mare personalitate, Ghennadios Sholarios - exista pericolul ca islamizarea să devină un mare curent. Asta a preîntâmpinat Sfântul Cosma: să nu devenim toţi musulmani. Acest curent era în pericol să târască Neamul, să-l desfiinţeze. Şi a ieşit în lume sfântul ca să oprească acest puhoi el singur. Ascultaţi acum ce spune despre puterea Cinstitei Cruci: „Atotbunul Dumnezeu ne-a dăruit Crucea. Prin Cruce să binecuvântăm Preacuratele Taine, prin Cruce să deschidem raiul, prin Cruce să-i ardem şi pe demoni, dar mai întâi şi noi să avem mâna noastră curată de păcate şi neîntinată şi atunci, când vom face crucea, diavolul se arde şi fuge. Dar dacă suntem întinaţi cu păcate, Crucea pe care o facem nu se prinde. De aceea, fraţii mei, sau de mâncaţi, sau de beţi vin sau apă, sau de umblaţi sau de munciţi, să nu vă lipsească acest cuvânt din gura voastră şi crucea din mâna voastră! Cuvântul este rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă" şi crucea din mână. Cuvântul din gură şi crucea din mână. Şi dacă puteţi într-o zi şi într-o noapte să faceţi 50 sau 100 de comboschine (şiraguri de metanii), bun şi sfânt este lucrul acesta. Şi să vă rugaţi întotdeauna dimineaţa şi seara şi mai ales la miezul nopţii, când este linişte. Ascultaţi, creştinii mei, cum trebuie să se facă crucea şi ce înseamnă. - Nici în facultăţile de teologie nu se învaţă asta! Întrebaţi un teolog ce înseamnă crucea; nu ştie ce să vă spună! Ce învaţă în şcoli? Ascultaţi o analiză - Spune Sfânta Evanghelie că Sfânta Treime - Dumnezeu este slăvit în cer mai mult de către îngeri. Ce trebuie să faci tu? Strângi cele trei degete de la mâna ta dreaptă şi neputând să urci în cer să te închini duci mâna la capul tău, deoarece capul tău este rotund şi reprezintă cerul şi spui cu gura: Precum voi, îngerii, slăviţi pe Sfânta Treime în cer, astfel şi eu ca un rob nevrednic slăvesc şi mă închin Sfintei Treimi. Trei degete pe cer, Sfânta Treime. Şi precum acestea trei, sunt şi despărţite, sunt şi împreună, astfel este şi Sfânta Treime, Dumnezeu: trei Persoane şi un singur Dumnezeu. Îţi cobori mâna de la cap şi o pui pe pântecele tău şi spui: Mă închin Ţie şi Te ador, că ai primit şi Te-ai întrupat în pântecele Născătoarei de Dumnezeu pentru păcatele mele! Apoi iarăşi pe umărul tău drept şi spui: Te rog, Dumnezeul meu, să mă ierţi şi să mă pui de-a dreapta Ta cu cei drepţi. Punându-o iarăşi pe umărul stâng zici: Te rog , Doamne al meu, să nu mă aşezi la stânga Ta cu cei păcătoşi. Apoi, aplecând-o jos la pământ, zici: Te slăvesc, Dumnezeul meu, mă închin Ţie şi Te ador, că precum Te-ai aşezat în mormânt aşa mă voi aşeza şi eu. Şi când te ridici drept arăţi Învierea şi spui: Te slăvesc, Doamne al meu, mă închin Ţie şi Te ador că ai înviat din morţi ca să ne dăruieşti viaţa veşnică. Asta înseamnă Preasfânta Cruce". Şi o scurtă istorisire cu care termin: „Poate vreţi să vă spun şi o pildă ca să înţelegeţi puterea Crucii, v-o spun. În Egipt, în Misiri, era un împărat necredincios. Avea drept vizir un evreu şi din evreu cum era s-a făcut turc - îi termină pe amândoi aici într-o singură istorisire! - A lăsat un diavol şi s-a dus la altul. A plecat de la evreu şi s-a dus cu alt diavol. Ştia carte ebraică şi turcă. În Alexandria era un Patriarh cu numele Ioachim, om cu totul sfânt, înţelept şi îmbunătăţit. Auzind împăratul de patriarh, că era om sfânt, îl iubea foarte mult. Zice evreul împăratului: Cam prea multă dragoste ai faţă de patriarh!" Îi spune împăratul: Ioachim patriarhul este un om bun şi drept. Îi spune evreul, ca vizir ce era: Strigă, împărate, să vină patriarhul! Îi spune evreul, pentru că ştia Evanghelia: Eu, patriarhe, vreau să ne confruntăm în câteva teme şi asupra credinţei, asupra dogmelor. Patriarhul îi răspunde: La hotărârea ta, Împărate, sunt gata pentru credinţa mea să-mi vărs şi sângele. Şi făcând început patriarhul disputei cu evreul, într-un mod îndemânatic întotdeauna închidea gura evreului. Îi spune evreul Patriarhului: „De ce să ne mai contrazicem? Eu aud că Hristosul vostru zice în Evanghelie: Oricine are credinţă cât o sămânţă de muştar, mută din loc un munte şi-l duce în altă parte. Zice patriarhul: Într-adevăr aşa zice Evanghelia. Îi spune evreul: Deci, dacă eşti vrednic, porunceşte şi tu să se ridice din locul său muntele acesta şi atunci voi crede. Patriarhul a cerut termen trei zile şi trei nopţi. Atunci vine patriarhul şi îi spune împăratului: Sunt gata pentru porunca pe care mi-ai poruncit-o. Era un munte din Egipt la o depărtare de trei ore. Spune evreul: Împărate, porunceşte patriarhului ca să mute muntele acela ca să credem şi noi. Atunci patriarhul începe şi tămâiază de departe acel munte şi făcând semnul crucii de trei ori a zis şi numele Domnului nostru Iisus Hristos: Îţi poruncesc ţie, munte, să te ridici şi să vii aici! Şi, o, minune! Imediat s-a ridicat acel munte şi s-a făcut trei părţi, în chipul Sfintei Treimi şi se mişca şi venea. Împăratul strigă şi zice: Pentru numele lui Dumnezeu, ajută-ne că ne-am pierdut. Venea muntele deasupra lor. Şi făcând patriarhul iarăşi rugăciune a stat muntele la şase mile depărtare de Egipt şi l-au numit Dur-dag care vrea să spună: Stai munte din nou! Evreul nu credea şi zice Împăratului: Iarăşi zice Evanghelia că cine are credinţă, chiar dacă ar fi nevoie să bea otravă de moarte, nu va muri. Aşadar porunceşte patriarhului să bea otrava pe care eu o voi face şi dacă nu va muri vom crede şi noi. Şi s-a întâmplat şi această minune. Evreul a pregătit cu mâinile sale o otravă, pe care doar dacă o atingeai cu buzele mureai. Patriarhul a băut tot paharul şi n-a păţit nimic. Şi acum îi spune împăratului: Spune-i să clătească acum paharul şi să bea apa. Şi îndată ce-a băut-o evreul, a murit în faţa tuturor!
Înalt Preasfinţite, doamnelor şi domnilor,
Ceea ce n-am făcut astăzi, nu am putut să fac din cauza timpului; adică să analizez suficient temele teologice şi morale de bază din Învăţăturile Sfântului Cosma. O voi face scriind o carte, pe care o vom datora acestor minunate iniţiative ale micii populaţii din Rahi, dar mari din punct de vedere duhovnicesc. Am încercat să prezint doar în linii generale şi cu exemple grăitoare simplitatea măreaţă a unui Apostol recent, care în invazia islamului şi în viclenia evreilor sau iudaismului a propovăduit Ortodoxia şi Neamul.

(TRADUCERE DIN LIMBA GREACĂ DE IEROM. FOTIE DUPĂ „ΒΑΣΙΚΑ ΘΕΟΛΟΓΙΚΑ ΚΑΙ ΗΘΙΚΑ ΘΕΜΑΤΑΣΤΙΣ ΔΙΔΑΧΕΣ ΤΟΥ ΑΓΙΟΥ ΚΟΣΜΑ ΤΟΥ ΑΙΤΩΛΟΥ" http://www.impantokratoros.gr/99BCD4CC.el.aspx )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu