10.09.2009

Sfantul Sava din Pskov

-Prăznuit la 28 august-
Sfântul Sava din Krypetsk a fost tuns în monahism în Muntele Athos, iar de aici a plecat la Pskov. A început să se nevoiască în Muntele Snetna, la mănăstirea „Maicii Domnului" de lângă Pskov şi apoi s-a dus într-un loc mai retras, de-a lungul râului Tolva, la mănăstirea Sf. Eufrosina (15 mai). În cele din urmă, s-a retras în pustietate în sihăstria Krypetsk, la 15 verste de Tolva, unde s-a stabilit într-o mică peşteră în pădurea de nepătruns. Hrana sa era constituită numai din pâine şi apă, iar miercurea şi vinerea nu mânca nimic. Trăind ca pustnic, era atacat de duhuri necurate, însă reuşea să le înfrunte prin rugăciune stăruitoare. După mai mulţi ani de viaţă solitară, mulţi iubitori ai pustiei au început să se strângă în jurul Sfântului Sava. Aceştia l-au rugat să înfiinţeze o mănăstire şi să construiască o biserică în cinstea apostolului Ioan Teologul. Cuviosul a refuzat să fie stareţul mănăstirii, încredinţându-i această sarcină monahului Cassian. Mulţi veneau din Pskov la asprul stareţ pentru a primi vindecare şi sfaturi, dar niciodată nu primea daruri de la aceştia. Odată, prinţul Iaroslav Vasilievici Obolenskz al Pskov-ului, care vizita adesea mănăstirea, a mers cu soţia sa bolnavă pentru a-l vedea pe sfânt. Sfântul Sava i-a trimis un mesaj, spunându-i: „Părintele Sava păcătosul vă spune: Prinţe, să nu intraţi în mănăstire cu Prinţesa. Regula noastră spune că femeile nu au voie să intre în mănăstire. Dacă încălcaţi această poruncă părintească, Prinţesa dumneavoastră nu va primi vindecare". Prinţul şi-a cerut iertare pentru ignoranţa de a fi pe punctul de a încălca această regulă. Sfântul Sava a ieşit cu fraţii în afara porţilor mănăstirii pentru a sluji acoloo rugăciune. Prinţesa a fost vindecată. În 1487, prin mijlocirea prinţului, Mănăstirea Pskov a primit un hrisov pe pământurile mănăstirii. Cuviosul îi învăţa pe mireni să-şi păstreze curăţia, amintindu-le de porunca apostolului împotriva pângăririlor trupului (I Corinteni 6: 9-10). Le spunea bogaţilor şi judecătorilor să nu prigonească pe cei săraci şi să păstreze neprihănirea adevărului. Mereu reamintea tuturor să evite certurile şi duşmănia, să păstreze dragostea şi pacea şi să ierte greşelile altora prin îngăduinţă, ca şi cum aceştia deja ne-ar fi iertat. Încă de la început, în mănăstire a fost introdusă o viaţă de obşte strictă. Apoi, când s-au adunat mai mulţi fraţi şi cele necesare traiului, în chilia unui călugăr nu se afla nimic altceva decât două icoane, haina monahală şi rogojina pe care o foloseau pentru odihnă. Pe fraţi îi deprindea cu această sărăcie. Cuviosul le poruncea să lucreze pământul cu mâinile lor. Le spunea: „Cum îi putem numi pe nevoitorii de demult Părinţii noştri, când noi nu trăim după chipul vieţuirii lor? Cum ne putem considera fiii lor? Ei erau fără adăpost şi săraci, îşi petreceau timpul în peşteri şi în pustie, iar prin numele lui Dumnezeu îşi supuneau poftele trupeşti sufletului din toate puterile. Ei nu ştiau de amânare pe zi sau pe timp de noapte. Trebuie să-L iubim pe Domnul, fraţilor, şi să-I arătăm iubirea noastră nu doar prin cuvinte sau prin îmbrăcăminte, ci prin fapte: prin iubirea unuia faţă de altul, prin lacrimi, prin cinstire, prin toate modurile de cumpătare, aşa cum şi vechii Părinţi au făcut". În semn de recunoştinţă, prinţul a ridicat un pod peste mlaştinile ce se întideau de-a lungul a peste 1400 sazhen (1 sazhen = 2.13 m = 7 picioare). După moartea sa (28 august 1495), Sfântul Sava nu a părăsit mănăstirea, ci deseori i-a venit în apărare. Odată, tâlharii au asaltat mănăstirea pe timp de noapte şi au văzut un Părinte care ţinea un toiag în mână şi le poruncea ameninţător să se pocăiască. Dimineaţa, au aflat că nu era un astfel de părinte în mănăstire şi şi-au dat seama că fusese însuşi Sfântul Sava. Mai marele tâlharilor s-a pocăit înaintea stareţului, rămânând în mănăstire. Sfântul Sava era înalt de statură, cu o barbă gri ca zăpada, rotunjită, deasă şi nu foarte lungă. Sub această înfăţişare i s-a arătat monahului Isaia la jumătatea secolului al XVI-lea, arătându-i locul moaştelor sale. Mai târziu, în 1555, preotul Vasile din Pskov a alcătuit „Viaţa Sfântului Sava" la cererea fraţilor din Krypetsk, hotărându-se şi data pomenirii sale.

(traducere din limba engleză de Magdalena Mircioiu şi Lmh după http://www.oca.org/FSlives.asp )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu