26.09.2009

Sfântul Sofronie de Vracia

22 septembrie:
UITAT DE TOŢI,DAR SFINŢIND PĂMÂNTUL PE CARE-L CĂLCĂM:SFÂNTUL SOFRONIE DE VRACIA
Astăzi, 22 septembrie, facem pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sofronie, Episcop de Vracia (Bulgaria)*, un sfânt de naţionalitate bulgară şi înscris în Aghiologhionul Bisericii de către Biserica soră de peste Dunăre în anul 1964. Dacă foarte puţini români ştiu despre existenţa acestui sfânt, cert e că şi mai puţini ştiu că acest Sfânt Sofronie, în ultimii ani ai vieţii sale, a găsit ospitalitate avraamică pentru nevoinţele sale sihăstreşti şi pastoral-misionare în Ţara Rămânească de la început de veac XIX, adormind în cetatea Bucureştilor şi fiind îngropat în mănăstirea pe care a stăreţit-o... Bucureştenilor, minunaţi-vă de darul lui Dumnezeu şi vă rugaţi! Rugaţi-vă şi căutaţi comoara de sub picioarele voastre! Rugaţi-vă şi scoateţi lumina de sub obroc şi puneţi-o în sfeşnic, ca să lumineze tuturor celor din casa Bisericii noastre! În continuare puteţi citi viaţa pe scurt a sfântului, aşa cum o prezintă Părintele Macarie Simonopetritul în „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe", vol. I, pp. 237-239. Traducerea ne aparţine.
„Sfântul Sofronie - în lume Stoiko Vladislavov - s-a născut în 1739 în oraşul bulgar Kotel. Orfan de mic, la vârsta de nouă ani, a intrat la o şcoală bisericească, unde a învăţat limba slavonă şi limba elină. După terminarea studiilor s-a căsătorit şi a fost hirotonit preot (1762) în ţinutul natal. Lucrarea sa era predicarea cuvântului dumnezeiesc în limba bulgară simplă, traducerea Vieţilor Sfinţilor din greceşte şi din slavoneşte în bulgăreşte şi predarea lecţiilor de religie la ucenicii şcolii bisericeşti. Această mare activitate pastorală i-a atras invidia altor preoţi bulgari, care deseori prin felurite uneltiri încercau să-i facă rău; dar şi de către turci de multe ori a fost biciuit şi întemniţat. Obligat să-şi părăsească patria, s-a refugiat la Vidin, unde mitropolitul l-a rânduit într-o parohie. Însă şi aici era cât pe ce să fie spânzurat de un turc, deoarece apărase o tânără creştină de scopurile lui necurate. După moartea soţiei sale a primit tunderea în monahism într-o mănăstire din Târnovo, iar mai târziu, în 1794, a fost ales episcop de Vracia. În acest scaun a suferit foarte multe necazuri din cauza invaziilor benzilor de tâlhari turci - ale Kirdzalizilor şi Haidukilor lui Pasvanoglu, care pustiau eparhia sa, dând foc la sate şi dărâmând bisericile. Poporul s-a împrăştiat în Ţara Românească şi în ţările vecine. Urmărit şi sfântul de aceştia, a fost nevoit să fugă din cetate în cetate, să se ascundă în păduri şi să rămână zile întregi cu desăvârşire nemâncat, până când a reuşit să ajungă la Bucureşti în anul 1803. Cu consimţământul Mitropolitului Dositei al Ţării Româneşti, a slujit biserica locală şi şi-a continuat lucrarea pentru zidirea duhovnicească a poporului. A tradus în bulgăreşte şi a editat multe cărţi, printre care un Catehism şi Kiriakodromionul (carte de predici - n.tr.) lui Nichifor Theothokis, prima carte bulgărească care s-a tipărit în limba poporului. Şi-a scris şi autobiografia cu titlul: „Viaţa şi pătimirile păcătosului Sofronie", unde istoriseşte viaţa sa plină de încercări şi cere smerit iertare de la toţi. A adormit în pace pe 22 (23) septembrie 1813 şi a fost îngropat într-o mănăstire din Bucureşti, în care a fost egumen în ultimii ani ai vieţii sale". Să avem rugăciunile şi binecuvântarea sa!
(un material de monahul Leontie)
* Biserica Ortodoxă a Bulgariei l-a recunoscut oficial ca sfânt pe 31 decembrie 1964.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu