14.01.2010

Lectura apostolică din Duminica de după Botezul Domnului (Efeseni 4: 7-13)


Arhimandrit Ioil Konstantaros:
Lectura apostolică din
Duminica de după Botezul Domnului

(Efeseni 4: 7-13)

Fraţii mei, lectura apostolică pe care o vom auzi duminică în sfintele noastre biserici, este plină de importante şi înalte înţelesuri. De aceea, este nevoie să privim această lectură şi într-o scurtă traducere şi apoi să ne oprim asupra a două puncte foarte importante, pe care le subliniază Apostolul neamurilor:

Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: „Suindu-se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor". Iar aceea că: „S-a suit" - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Şi i-a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea Trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.

a) Din atâtea înţelesuri revelatoare, să luăm aminte pentru început la acela pe care-l subliniază apostolul iniţial, că s-au împărţit diferite harisme duhovniceşti „după măsura darului lui Hristos". Şi subliniază că s-au oferit „fiecăruia". Adică fiecărui credincios. Nu există credincios care să nu fi primit măcar o harismă. Şi aceste harisme Domnul le-a împărţit potrivit Înţelepciunii şi Dreptăţii Lui, în asemenea mod, încât fiecărui om să i se potrivească harismele, analog cu puterea şi rezistenţa lui.

Aceasta înseamnă, pe de-o parte, că absolut nimeni nu are dreptul să se laude în mod egoist cu harismele sale, deoarece toate sunt daruri ale lui Dumnezeu, iar, pe de altă parte, nu trebuie niciodată să-i invidieze pe aceia care au primit harisme mai multe sau mai înalte.

Toate, dar toate, sunt darurile Domnului pe care în Atotînţelepciunea Sa a considerat că trebuia să le dăruiască.

Acum, care sunt aceste harisme şi daruri ale lui Dumnezeu? Deja apostolul le-a prezentat tuturor credincioşilor. Unul, de pildă, poate să dispună de credinţă, iar altul să formuleze şi să exprime cu acrivie dogmatică această „credinţă predată sfinţilor o dată" (Iuda 3). Unul poate că a primit harisma rugăciunii şi desigur a rugăciunii inimii. Altuia poate că i s-a dat rara harismă misionară şi râvna de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu la alte popoare, care nu L-au cunoscut încă pe Hristos. De asemenea, la altul poate că există harisma administrativă, de care atâta nevoie are Biserica noastră Luptătoare, iar altul poate că drept-învaţă Cuvântul Adevărului, fără a se teme de ameninţările mai marilor săi, şi aceasta, deoarece propovăduieşte Adevărul exact (cu acrivie) şi nu are a se teme de nimic, încât să i se găsească ceva şi pentru asta să fie „legat". Şi, în general, există atât de multe harisme, încât ar fi necesar foarte mult spaţiu numai pentru a le enumera cineva.

b) După această constatare atât de importantă ajungem la al doilea punct principal. Care este scopul pentru care Dumnezeu ne dăruieşte aceste importante harisme? La această întrebare răspunde din închisoare marele Apostol şi ne subliniază: „12. spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea Trupului lui Hristos, 13. până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos".

Aşadar, scopul harismelor noastre este în mod deosebit vrednic de luare aminte. El este pentru a le folosi în înaintarea noastră duhovnicească şi la „desăvârşirea" noastră. Fireşte, nu numai a noastră, ci şi pentru folosul şi zidirea celorlalţi fraţi ai noştri. Adică fiecare din noi trebuie să valorifice talanţii şi harismele lui. Să le cultive pe cât mai mult posibil, pentru că în ultimă instanţă, acest dar al harurilor este cel care ne duce la ceea ce numim „după asemănare" şi ne deschide drumul către Biserica Triumfătoare, „împreună cu toţi sfinţii".

Într-adevăr, cât ar putea să ajute la „zidirea Trupului lui Hristos" cel care dispune de harisma de a învăţa-drept şi de a mărturisi astăzi, când toate arată că râvna pentru tradiţiile strămoşeşti se veştejeşte? Cât ar fi de întăriţi simpli credincioşi ai Bisericii noastre, când cei care sunt puşi să păzească Termopilele cel duhovnicesc s-ar ridica împreună împotriva „barbariilor" blestematului ecumenism şi a cancerigenului sincretism religios? Şi cât de mult ar ajuta apoi atâtea suflete, în multe altele nobile, însă aflate în înşelare şi erezie, suflete care însetează de adevăr, ca să afle harul lui Dumnezeu, care se află doar în Biserica noastră Ortodoxă? Şi, fireşte, în aceste condiţii putem să vorbim în continuare şi despre actele de binefacere şi de iubire, care sunt atât de necesare societăţii noastre, însă fapte care trebuie să fie întemeiate nu doar pe un simplu sentimentalism sau pe orice tip de umanism, ci pe unicul Adevăr pe care îl deţine, îl păstrează şi îl propovăduieşte Biserica noastră. Însă un singur lucru este sigur: În fiecare epocă, însuşi Conducătorul nostru, Domnul Iisus Hristos, arată aceste diamante ale harului - adică pe sfinţii, care drept-învaţă cu orice preţ şi consecinţă - şi continuă să călăuzească Trupul Bisericii la adevărata unitate a Sfinţeniei, departe de variatele „folcloruri religioase", care pe toţi cei neştiutori îi lasă să persiste în înşelare, iar tuturor celor care cunosc teologia şi cunosc şi persoane şi lucruri, şi fapte, le creează o mare amărăciune, dar şi o dreaptă indignare.

Fraţii mei, este vrednic de multă cinste şi răsplată creştinul care prin darurile harului aduce ca roadă virtutea spre slava sa, dar în acelaşi timp se interesează şi de desăvârşirea şi creşterea credincioşilor. Dimpotrivă, e vrednic de pedeapsă, iar dacă nu există pocăinţă o va primi numaidecât, cel care, deşi are harisme „spre zidire", fie le lasă necultivate, sau - mai rău - le foloseşte spre scandalizarea credincioşilor şi spre necăjirea Bisericii noastre Luptătoare.

Fie ca acest dar al Domnului nostru Iisus Hristos să ne desăvârşească, să ne încălzească şi să ne zidească, aşa încât viaţa noastră de fiecare zi să ne arate nu căldicei, ci mai degrabă creştini-ortodocşi râvnitori. Amin.

(traducere din elină: monahul Leontie)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu