12.01.2010

Orthodoxia în Africa

ORTODOXIA ÎN AFRICA:

Mitropolitul Gheorghios de Zimbabue
a săvârşit 327 de Botezuri în masă în Harare

Nedespărţita Biserică Ortodoxă Universală saltă şi se veseleşte duhovniceşte în aceste luminate zile ale Sărbătorilor Arătării lui Dumnezeu (Naşterea şi Botezul Domnului), pentru că 327 de tineri africani şi-au albit faţa sufletului cu lumina harului Sfântului Botez şi au primit „haină luminoasă" de la Cel ce se îmbracă în lumină ca şi cu o haină.

Cu binecuvântarea Preafericitului Theodoros al II - lea, Papă[1] şi Patriarh al Alexandriei şi a toată Africa, Mitropolitul Gheorghios de Zimbabue, a săvârşit miercuri, 30 decembrie 2009, Sfânta Taină a Botezului la 327 de catehumeni din Centrul Misionar „Sfântul Nectarie" din Harare.

Catehumenii sunt candidaţii la Botez. Cei mai mulţi au fost tineri şi tinere care au urmat programele de cateheze ce au fost organizate în ultimele 12 luni.

După săvârşirea Tainei Botezului, au fost împărţite haine şi încălţăminte noi la mai mult de o mie de persoane, bărbaţi, femei şi copii, membri ai Centrului Misionar mai sus menţionat.

La Sfânta Taină a Sfântului Botez, Înaltpreasfinţitul Gheorghios a fost însoţit de Epitropul Episcopal - protopresbiterul Gheorghios Saganis (cleric detaşat din Sfânta Arhiepiscopie a Atenelor) preoţii africani - părintele Rafail Gada şi părintele Augustinos Moketsi, precum şi de nou-hirotonitul diacon Dimitrios Nyandebvu.

E un moment de bucurie pentru noi, dar şi de autocritică şi cateheză (sic!). Chiar avem de învăţat de la fraţii noştri ortodocşi din Africa. Noi botezăm şi nu catehizăm: pe cei mici, pentru că sunt mici, iar pe naş, pentru că suntem indiferenţi sau comozi, ori suntem ocupaţi cu altele, ori toate la un loc şi încă ceva pe deasupra. La noi, toţi sunt atotştiutori (?) şi nimeni nu mai vrea să fie catehizat. Însă chiar avem de învăţat din credinţa, râvna şi evlavia lor. Preoţii - care au generalizat practica Botezului prin stropire sau turnare din comoditate, frică, puţină-credinţă, laxism canonico-liturgic etc. - ar trebui să ia lecţii de practică liturgică de la ierarhii şi preoţii africani care botează şi pe copiii mici şi pe adolescenţi şi pe maturi - aşa cum se cuvine: prin întreită afundare în baptisterii speciale.

Cei care consideră ectenia catehumenilor din Liturghie un lucru de prisos, pot afla că astăzi pretutindeni în lume există catehumeni şi că aceştia au nevoie de rugăciunile şi Liturghiile Bisericii lui Hristos de pretutindeni din lume. Iubirea şi rugăciunea nu au frontiere. Dar cine puţin iubeşte, puţin şi pentru puţini se roagă... Cine mult iubeşte, mult şi pentru mulţi se roagă...

Monahul Leontie



[1] Deşi potrivit Sf. Nicolae Velimirovici, „infailibilul papă al Bisericii Ortodoxe este Duhul Sfânt", lucru cu totul adevărat şi dumnezeieşte-insuflat formulat, raportându-ne la statul Vatican şi liderul său politico-religios, în plan administrativ în Nedespărţita Biserica Ortodoxă Universală există doi patriarhi care poartă în titulatura lor şi titlul de „papă": patriarhul Georgiei (actualmente Ilie al II-lea) şi patriarhul Alexandriei şi a toată Africa (actualmente Theodoros al II-lea).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu