11.01.2010

Postul Naşterii lui Hristos în Betleemul inimii

Postul Naşterii lui Hristos în Betleemul inimii
Fiecare posteşte cât iubeşte. Fiecare posteşte cât se iubeşte. Căci cine se iubeşte cu o iubire nepătimaşă şi fără egoism ştie din cercare că postul este maica sănătăţii sufleteşti şi trupeşti.

Canoanele şi sfintele rânduieli de post ale Bisericii noastre nu sunt „bariere ruginite" cum susţin unii, dar nici scopuri în sine şi nici obiecte ale adorării idolatre, cum înţeleg alţii. Sfintele Canoane şi sfintele rânduieli de asceză respiră de o integrală şi autentică „libertate a Duhului". Tocmai de aceea, cartea bisericească de căpătâi care le însumează se numeşte „Pidalion" sau „Cârmă". Oricine ştie că o cârmă nu este rigidă, ci mobilă. Ea reclamă vigilenţa, înţelepciunea şi îndemânarea cârmaciului pentru a feri corabia de o eventuală zdrobire de stânci. În plan duhovnicesc, sfintele canoane şi sfintele rânduieli ascetice constituie o cârmă duhovniceacă, nişte „bariere elastice", nu rigide, care, sub îndrumarea bunului cârmaci duhovnicesc, ne oferă posibilitatea ca în spaţiul libertăţii Duhului să ne manifestăm iubirea faţă de Mirele sufletelor noastre, păstrând-o curată şi ferind-o de orice pervertire egoistă.

Chiar dacă Postul Crăciunului este pe sfârşite, mă simt dator cu nişte răspunsuri şi explicaţii faţă de creştinii care mi-au adresat anumite întrebări şi şi-au exprimat anumite nelămuriri legate de felul de a posti cât mai corect, cât mai „matematic", deşi - cu siguranţă - ar trebui să insistăm mai mult pe „matematica unui post duhovnicesc" continuu.

O doua perioadă de post ca lungime după Postul Mare (Marea Patruzecime) este Postul Naşterii Domnului, cunoscut şi ca Postul Crăciunului. Şi acest post numără 40 de zile, însă nu reclamă asprimea Postului Marii Patruzecimi. Începe pe 15 noiembrie şi se termină pe 24 decembrie.

Sărbătoarea Naşterii după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos constituie a doua mare sărbătoare împărătească din calendarul creştin. Până la jumătatea veacului al IV - lea Biserica Răsăritului sărbătorea Naşterea şi Botezul lui Hristos împreună sub denumirea de „Epifania" în aceeaşi zi, pe 6 ianuarie. „Epifania" sau „Teofania" este un plural în limba greacă şi înseamnă „Arătările", respectiv „Arătările lui Dumnezeu", desemnând desigur „Arătarea" Domnului ca prunc în peştera Bethleemului şi „Arătarea" Domnului la Iordan la vârsta de treizeci de ani, pentru a primi botezul lui Ioan, dar şi „Arătarea" sau manifestarea Sfintei Treimi în timpul botezului Mântuitorului.

Naşterea Domnului ca sărbătoare separată, pe 25 decembrie, a fost adusă în Răsărit din Apus spre sfârşitul veacului al IV - lea. Sfântul Ioan Gură de Aur, care cel dintâi vorbeşte despre sărbătoarea Naşterii Domnului, o numeşte „maică a tuturor sărbătorilor" şi ne informează în anul 386 că „Nu sunt încă zece ani de când ni s-a făcut cunoscută ziua aceasta (a sărbătorii)".

Prin divizarea sărbătorii odinioară unite şi consacrarea celor trei sărbători separate, a Naşterii pe 25 decembrie, a Tăierii-împrejur pe 1 ianuarie şi a Botezului pe 6 ianuarie, s-a creat şi aşa-numita perioadă de „Dodekaimeron" („Cele-12-zile"), adică perioada praznicală de pe 25 decembrie până pe 6 ianuarie. Aşa se face că în felul acesta s-a salvat vechea unitate a celor două mari sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului.

Marea importanţă pe care a câştigat-o în conştiinţa Bisericii, odată cu trecerea timpului, noua sărbătoare a Naşterii lui Hristos, evlavia credincioşilor şi în mod deosebit a monahilor, au constituit condiţiile pentru consacrarea postului dinaintea Naşterii Domnului. Cu siguranţă, în acest proces un rol deosebit l-a avut şi postul Marii Patruzecimi (Postul Mare), care anticipează cea mai mare sărbătoare a creştinilor - Sfintele Paşti.

Ca şi sărbătoarea, la fel şi postul, ca pregătire pentru întâmpinarea Naşterii Domnului, a apărut la început în Apus, unde acest post se numea „Patruzecimea Sfântului Martin", deoarece începea de la sărbătoarea acestui sfânt al Bisericii Apusene. Acelaşi lucru s-a repetat şi la noi, unde mulţi numeau Postul Naşterii Domnului „Postul Sfântului Filip", deoarece începea în ziua următoare pomenirii Apostolului.

Primele mărturii istorice, pe care le avem despre postul dinaintea Naşterii Domnului, se urcă în Apus până în veacul al V - lea, iar în Răsărit până în veacul al VI - lea. Dintre scriitorii răsăriteni se referă la el Anastasie Sinaitul, Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Teodor Studitul, precum şi Teodor Balsamon, Patriarhul Antiohiei.

Se pare că la început acest post era de o perioadă mică. Teodor Balsamon, care scrie în veacul al XII - lea - şi în consecinţă ne informează despre cele care erau în uz în timpul său -, îl numeşte „epta-imeron" (adică şapte zile). Însă sub înrâurirea Postului Mare s-a extins la 40 de zile şi Postul Crăciunului, dar fără a prelua asprimea celui dintâi. Poate că această notă istorică ar trebui să dea de gândit duhovnicilor care nu împărtăşesc pe credincioşii care nu au postit nu postesc 40 de zile. Să nu uităm că unii - din majoritatea botezată, dar necatehizată - au „dinţii înţelegerii de lapte", sunt la nivelul „abecedarului" vieţuirii creştine, dar au intenţii bune, nu trăiesc în păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie şi nu cred că avem dreptul de a le rezerva un „Crăciun cu ieslea goală".

Cum ar trebui să postim înainte de Crăciun? Pe toată perioada celor 40 de zile nu mâncăm carne, lactate şi ouă. Dar este permis să mâncăm peşte şi fructe de mare în toate zilele - fireşte, în afară de miercuri şi de vineri - de la început până pe 17 decembrie. De asemenea, dezlegăm la peşte şi de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică în orice zi ar cădea.

De pe 18 până pe 24 decembrie, ajunul sărbătorii, este permisă dezlegarea doar la untdelemn şi la vin - desigur, cu excepţia zilelor de miercuri şi vineri, care s-ar întâmpla, şi în timpul cărora ţinem post fără ulei. De asemenea, ar trebui să postim cu mâncare uscată în prima zi de post, 15 noiembrie, precum şi în ajunul praznicului, desigur, în afara cazului în care ar cădea sâmbătă sau duminică.

Însă în ultimă instanţă POSTUL înseamnă ÎNDEPĂRTAREA DE ORICE PĂCAT şi asta nu trebuie să uităm!!! Postul adevărat este îndoit: de bucate şi de păcate. Postul bineplăcut Domnului este înstrăinarea de răutăţi.

Sfântul Dorotei al Gazei scrie despre post următoarele: „De asemenea, suntem datori să ţinem nu numai rânduiala postului referitoare la mâncăruri, ci să ne abţinem de la orice păcat, aşa încât, precum postim cu pântecele, să postim şi cu limba, ferindu-ne de vorbirea împotrivă, de minciună, de vorbirea în deşert, de batjocură, de mânie şi, în general, de orice păcat pe care-l facem prin limbă. De asemenea, este nevoie să postim şi cu ochii, să nu privim la deşertăciuni. Să nu agonisim îndrăzneală prin ochi. Să nu examinăm cu de-amănuntul pe cineva prin neruşinare. De asemenea, ar trebui să ne oprim mâinile şi picioarele de la orice lucru rău. În acest fel postind cu un post bine- plăcut lui Dumnezeu, ferindu-ne de orice fel de răutate care se lucrează prin fiecare din simţurile noastre, ne vom apropia, precum am spus, de Sfânta Zi a Învierii renăscuţi, curaţi şi vrednici de împărtăşirea cu Sfintele Taine".

Aceste cuvinte ale Sfântului Dorotei despre postul pascal, ar trebui să le scriem cu toţii pe tablele de carne ale inimii şi să le „citim" ori de câte ori începem un post - din nefericire atât de doar general-alimentar - fie el chiar de o singură zi. Asta ca nu cumva să alergăm în zadar, păcălindu-ne că postim aşa cum trebuie, după literă, matematic, dar de fapt, pierzând esenţa şi folosul postului bineplăcut Domnului, sau cum a zis Mântuitorul, strecurând ţânţarul şi înghiţind cămila... Să nu se întâmple aşa, fraţii mei, cu nici unul din noi, iar pentru aceasta,Tu, Doamne, luminează-ne şi ne învaţă îndreptările Tale.

Monahul Leontie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu