27.02.2010

Omilie la pomenirea Sfântului Teoclit

Mitropolitul Augustin de Florina:Omilie la pomenirea Sfântului Teoclit,26 februarie
Un mag devine creştin
Iubiţii mei, unul din cei mai sălbatici prigonitori ai creştinilor a fost Nero. Nero era împărat la Roma în anul 67 d.Hr. A decretat prigoană împotriva creştinilor. Mulţi au mărturisit atunci. În această omilie vom vorbi despre o familie, care a trăit în epoca lui Nero şi toată a primit martiriul pentru Hristos.
***
În Africa, într-o mare cetate, în Cartagina, actualmente Tunezi, slujea un general viteaz. Numele lui era Victor. Victor se deosebea de toţi ceilalţi generali ai garnizoanei din Cartagina. Era creştin. Era credincios împăratului pământesc, dar mai credincios era Împăratului ceresc, Hristos. Viteaz în lupte, dar mai viteaz în lupta pe care o dădeau creştinii pentru credinţa lor. Gura nu şi-o ţinea închisă; propovăduia cu credinţă pe Hristos.
În armată, Victor era un exemplu luminos de general creştin. Dar când s-a decretat prigoana împotriva creştinilor, conducătorul politic al Cartaginei l-a chemat, i-a citit edictul şi i-a spus: Victore, ştiu bine în ce crezi. Ştiu şi faptul că nu doar tu, ci şi mama ta şi fratele tău sunt creştini şi încearcă să-i facă şi pe alţii creştini. Pretutindeni propovăduiesc. Dar acum, că a venit edict de la Roma, te-am chemat să-ţi spun că cel mai bine pentru tine şi pentru familia ta este să-L lăsaţi pe Hristos şi să jertfiţi idolilor... - Nu!, răspunde Victor ighemonului. Nu ne vom lepăda de credinţa noastră nici eu, nici mama mea, nici fratele meu. Suntem hotărâţi să le sacrificăm pe toate pentru Hristos.
Dar înainte de a purcede la mucenicie, să vedem cine era mama lui Victor. Dacă vreţi să aflaţi, deschideţi Evanghelia după Ioan la capitolul 4. Acolo veţi vedea că o femeie foarte păcătoasă, care s-a dus la amiază la fântâna din satul ei ca să ia apă, a întâlnit un necunoscut. Necunoscutul era Hristos. Hristos a deschis o discuţie cu ea. Femeia îl întreba şi Hristos răspundea. Şi femeia se minuna. Pentru prima oară în viaţă auzea astfel de cuvinte. Femeia a crezut şi de atunci şi-a schimbat viaţa şi a devenit o credincioasă uceniţă a lui Hristos. Aceasta este samarineanca, care atunci când a crezut în Hristos s-a numit Fotini. Aceasta este mama lui Victor, care slujea în Cartagina. Iar Sfânta Fotini, precum zice sinaxarul, avea cinci surori, care şi ele au crezut în Hristos. Numele lor erau: prima Fotini, a doua Anatoli, a treia Foto, a patra Fotis, a cincea Paraschevi şi a şasea Kiriaki.
Sfânta Fotini locuise la Ierusalim. Dar o dată cu moartea mucenicească a Sfântului Ştefan a plecat de la Ierusalim şi a început să meargă din ţară în ţară, din cetate în cetate, şi să-l propovăduiască cu putere pe Hristos. Era un misionar. Ochii ei se umpleau de lacrimi, când rostea numele lui Hristos, care a scos-o din păcat şi a mântuit-o. Se spune că a ajuns şi la Smirna şi a propovăduit şi acolo pe Hristos, iar creştinii au ridicat mai târziu în cinstea ei o minunată biserică, biserica Sfintei Fotini, şi această biserică a fost catedrală mitropolitană până în august 1922, când turcii au intrat în Smirna şi i-au dat foc şi s-a salvat doar catapeteasma, pe care refugiaţii au adus-o în Elada şi este aşezată acum în biserica Sfintei Fotini, Noua Smirnă din Atena.
Sfânta Fotini împreună cu un alt fiu al ei, Iosi, şi cu cele cinci surori ale ei au ajuns în Cartagina, unde slujea, precum am spus, Victor. Acolo, în părţile Africii, întreaga familie lucra pentru răspândirea credinţei în Hristos. Dar când a ieşit edictul lui Nero şi ei nu au vrut să asculte de edictul acestui împărat antihristic, au fost arestaţi şi trimişi la Roma. Sfânta Fotini, chiar dacă era întemniţată, nu înceta să vorbească despre Hristos. Mai mult, a reuşit să facă creştină pe o fiică a lui Nero, pe Domnina, şi pe alţi mulţi care slujeau la palat. Lucrul acesta l-a sălbăticit şi mai mult pe tiran şi a poruncit să-i chinuiască pe toţi cu diferite chinuri, la care, când le citeşti aşa cum sunt scrise în sinaxar, ţi se ridică părul.
Dumnezeul meu, câtă răutate în lume! Atâta răutate la necredincioşi, pentru a-ţi chinui copiii? Dar şi câtă răbdare le dai Tu copiilor Tăi, mucenicilor, pentru a învinge groaznicele dureri! Sfânta Fotini şi toţi aceia care erau cu ea au biruit toate chinurile, toate groaznicele dureri. Au biruit până şi un mag, care trăia în acea vreme şi făcea magie şi de care toţi se temeau pentru puterea pe care o avea. Magul se numea Lampadie. Acestui mag tiranul i-a dat dispoziţie să facă o otravă pe care să o bea martirii şi să moară. Magul s-a supus poruncii. A făcut otrava. A umplut un pahar şi a dat-o să o bea prima Sfânta Fotini. Sfânta Fotini nu s-a temut. De ce să se teamă? Credea în cuvintele lui Hristos, care a spus: Vă voi da putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi să nu pătimiţi nimic nici din partea vrăjilor, nici a otrăvurilor (Luca 10, 19 şi Marcu 16, 18). Sfânta Fotini şi-a făcut cruce, a băut otrava şi nu a păţit nimic. Magul a pregătit şi o a doua otravă mai puternică, a dat-o Sfintei Fotini şi a băut-o. Dar nici aceasta nu a vătămat-o.
Văzând magul că otrăvurile lui nu au reuşit nimic, a înţeles că în Sfânta Fotini şi în toţi cei care erau împreună cu ea exista o putere nebiruită. Magul a crezut în Hristos, şi-a aruncat cărţile de magie în foc, a lăsat toate ale vrăjitoriei, şi-a schimbat numele şi s-a numit Teoclit.
Tiranul, când a aflat că cel mai mare mag a crezut în Hristos, s-a mâniat foarte şi a poruncit să-l prindă, să-l scoată afară din cetate şi acolo sabia unui soldat s-a ridicat, a fulgerat şi i-a tăiat capul lui Teoclit. În felul acesta un mag a devenit creştin şi a mărturisit pentru Hristos. Este Sfântul Teoclit.
Acelaşi sfârşit mucenicesc cu Sfântul Teoclit au avut şi Sfânta Fotini şi cei doi copii ai ei şi cele cinci surori ale ei. O familie întreagă s-a jertfit pentru Hristos. Unde sunt astăzi astfel de familii, care să le joace pe toate „cap şi pajură" pentru credinţa lui Hristos? Reci, laşi şi lipsiţi de bărbăţie sunt astăzi creştinii şi nu fac nicio jertfă pentru credinţa lor. Dimpotrivă, îşi sacrifică credinţa pentru interesele lor mici şi de mizerie.
Hristoase, Te rugăm noi, nevrednicii, dă-ne credinţa sfinţilor Tăi mucenici!
***
Iubiţilor! Din nefericiren , în patria noastră există oameni care cred în vrăjitorii. Dar află: Toţi aceia care fac vrăjitorii şi merg la vrăjitori şi la vrăjitoare încetează să fie creştini, încetează să creadă în Hristos. Aceştia cred în diavolul. Şi câţi şi-au dezrădăcinat din inimă credinţa şi iubirea faţă de Hristos, câţi nu cred şi nu-L iubesc, precum învaţă Sfânta Evanghelie, vor merge în iad, în iadul cel veşnic! Să nu aibă nicio îndoială de asta.
Doamne, auzim cuvintele pe care le adresezi păcătoşilor în ziua Venirii Tale de-a Doua şi tremurăm. Te rugăm să nu ne arunci în iad. Dă-ne să ne pocăim şi să postim şi să credem în Tine, ca şi Sfânta Fotini, cei doi copii ai ei, cele cinci surori ale ei şi Sfântul Teoclit, a cărui pomenire Sfânta noastră Biserică o sărbătoreşte pe 26 februarie.
(traducere din elină: monahul Leontie)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu