12.03.2010

Sfinţii 40 de Mucenici


Cuvânt al Înaltpresfinţitului Panteleimon,
Mitropolit de Antinoe,

la Sfinţii 40 de Mucenici

Pe 9 martie, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă prăznuieşte pomenirea Sfinţilor 40 de Mucenici care au primit mucenicia în cetatea Sevastiei din Asia Mică (Ancira, Turcia).

Sfinţii 40 de Mucenici proveneau din diferite ţări. Toţi erau soldaţi şi au trăit în vremea împăratului Liciniu în jurul anului 320 d.Hr. Aceşti soldaţi ai lui Hristos au fost arestaţi, deoarece erau creştini ortodocşi şi şi-au mărturisit public credinţa lor în Hristos. După ce au fost interogaţi în cadrul tribunalului militar i-au legat cude la frigul mare la căldură, a murit imediat. Paznicul, care urmărea cele ce se întâmplau, s-a aruncat în lac mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Aceasta a făcut-o, deoarece pe toată durata nopţii văzuse o lumină cerească luminând întregul lac, unde erau mucenicii, şi lanţuri grele şi i-au întemniţat. În momentul în care idolatrii aruncau cu pietre peste feţele şi gurile martirilor, pietrele nu-i loveau pe aceştia, ci se întorceau şi-i loveau doar pe cei care le aruncau. Prin urmare, pentru că iarna acelui an era foarte grea şi frig şi îngheţ mare căzuseră peste cetatea Sevastiei, sfinţii au fost condamnaţi să fie aruncaţi cu totul goi în lacul cetăţii.

Sfinţii au fost conduşi la lac. Aproape de lac era o baie în care idolatrii au aprins un foc mare pentru a-i înfricoşa pe mucenici. Aşadar, cel care voia să se lepede de Hristos ar fi putut să se încălzească şi să-şi salveze viaţa. Soldaţii împăratului i-au aruncat pe mucenici în apele îngheţate ale lacului. Frigul era atât de mare încât toate îngheţaseră. În această mucenicie unul din cei 40 s-a împuţinat cu sufletul şi s-a lepădat de Hristos. Intrând însă brusc în baie, de la frigul mare la căldură, a murit imediat. Paznicul, care urmărea cele ce se întâmplau, s-a aruncat în lac mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Aceasta a făcut-o, deoarece pe toată durata nopţii vedea o strălucire cerească luminând întregul lac, unde erau mucenicii, şi 40 de cununi strălucitoare deasupra capetelor martirilor. Când unul a apostaziat, a văzut că s-a îndepărtat şi cununa lui. Aşadar, văzând toată această măreţie, s-a aruncat în lac, mărturisind credinţa lui în Hristos.

Mucenicii au suferit această cruntă mucenicie toată noaptea. Când s-a făcut ziuă, pentru că leşinaseră, le-au zdrobit fluierele picioarelor, iar împăratul a poruncit să le ardă trupurile. Astfel, au încărcat trupurile sfinţilor mucenici într-o căruţă.

Între cei 40 de mucenici era unul mai tânăr decât toţi, care se numea Meliton. Acest tânăr suferise cu răbdare chinurile pentru Hristos. Nu s-a împuţinat cu sufletul, nu a cedat şi nu s-a dat înapoi. A rămas credincios, dar din pricina tinereţii vârstei, împăratul s-a îndurat de el şi l-a dăruit mamei lui cu nădejdea că va trăi şi se va lepăda mai târziu de credinţa în Hristos. Însă mama eroică şi credincioasă lui Hristos, văzându-şi copilul încă viu şi temându-se ca nu cumva să se înfricoşeze şi să se afle nevrednic de cinstea şi slava camarazilor săi, stătea lângă el şi îşi sfătuia copilul să dovedească bărbăţie şi îi spunea: „Dulcele meu copil, îi spunea, de acum copil al cerescului Părinte, mai rabdă încă puţin, ca să devii mucenic desăvârşit al lui Hristos, nu te teme de chinuri. Iată, Hristos stă nevăzut întru ajutorul tău, încă puţin, copilul meu, şi nu vei mai suferi nimic chinuitor. Toate chinurile au trecut, ai învins toate grozăviile cu bărbăţia ta. În urma tuturor acestora se cuvine să te bucuri şi să împărăţeşti împreună cu Hristos şi să devii mijlocitor pentru maica ta".

Aşadar, văzând iubitoarea mamă că soldaţii încarcă trupurile martirilor într-o căruţă, iar pe fiul ei l-au lăsat, cu nădejdea că va trăi, n-a mai ţinut seama de neputinţa ei trupească şi ridicându-şi copilul în spate alerga după căruţă. Când s-a încredinţat că a murit pe umerii ei, sălta bucurându-se pentru sfârşitul aducător de bucurie al fiului ei. Aşadar, a luat sfântul lui trup şi l-a aşezat deasupra movilei cu celelalte rămăşiţe ale celorlalţi împreună-pătimitori.

Soldaţii au aprins un foc mare şi au ars trupurile sfinţilor, după care tot ce rămânea aruncau în râu din ură ca să nu le ia creştinii. Dar Dumnezeu s-a îngrijit şi moaştele s-au adunat singure într-o râpă a râului, de unde creştinii le-au adunat şi constituie pentru toţi ortodocşii o bogăţie duhovnicească, o binecuvântare şi un izvor al harului dumnezeiesc şi al vindecărilor.

Viaţa şi mucenicia Sfinţilor 40 de Mucenici ne încurajează în lupta noastră duhovnicească a postului. Să nu ne înfricoşăm, ci cu curaj şi cu credinţă în Mântuitorul Hristos să-L rugăm să ne întărească credinţa.

(traducere din elină: monahul Leontie; sursa: http://vatopaidi.wordpress.com/2010/03/09/στους-αγίους-40-μάρτυρες/#more-33438)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu