12.04.2010

Cele trei Pasti

CELE TREI PAŞTI

„O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase, o, Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea, dă-ne nouă mai adevărat să ne împărtăşim cu Tine în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale"

(Cântarea a IX -a din Canonul Paştilor)

Sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor este luminata zi de astăzi. Cel mai răspândit nume al ei din vremurile cele mai vechi este „Paşte". „Facem Paştele", „sărbătorim Paştele", spunem. Ce înseamnă Paşte? Având în vedere tradiţia Bisericii şi învăţătura Părinţilor distingem trei Paşti.

***

Primul şi cel mai vechi este Paştele iudaic. Cuvântul „Paşte" este evreiesc şi înseamnă „trecere" sau „paşaport". După cum pentru a se deplasa cineva dintr-o ţară în alta are nevoie de un paşaport, ceva asemănător se întâmpla şi în vremurile vechi. Dumnezeu a dat un paşaport, a îngăduit unui popor să treacă. Care este poporul? Şi unde i s-a îngăduit să treacă? Două popoare în lume au o mare istorie şi au fost popoare alese ale lui Dumnezeu: Israel şi Elada. Nu o spunem noi. O spune istoria. După cum noi 400 de ani am fost sclavi la turci, aşa şi Israel 400 de ani a fost sclav la egipteni - acesta este un fapt istoric. Munceau zi şi noapte, construiau marile piramide care se păstrează până astăzi şi sunt monumente nu atât ale artei, cât ale sclaviei. Au trăit în aspra sclavie a faraonilor, a împăraţilor Egiptului. Dar Dumnezeu le-a dat libertate. A trimis pedepse peste Egipt, cele zece plăgi, şi în cele din urmă îngerul Domnului i-a ucis pe toţi copiii întâi-născuţi doar ai egiptenilor, ocrotind copiii israelitenilor. Cum au fost salvaţi? În ultima noapte au primit o poruncă: În seara aceasta vă veţi culca sclavi şi vă veţi trezi liberi. Să junghiaţi „o oaie de un an", un miel de un an (Ieşire 12, 5), care să nu aibă nicio meteahnă, dar niciuna. Cu sângele lui să vopsiţi pragul de sus şi uşorii uşilor voastre. Îl veţi găti fript, dar să fiţi atenţi să nu rupeţi niciunul din oasele lui (vezi Ieşire 12, 10). Îl veţi mânca cu pâine azimă, pâine fără drojdie şi cu ierburi amare (simbol al amărăciunii sclaviei - nu există un lucru mai amar ca sclavia -) şi să fiţi gata să fugiţi.

Aceasta a fost porunca şi într-adevăr aşa s-a şi întâmplat. Faraon a fost nevoit să semneze eliberarea lor şi israeliţii au plecat. Au trecut, au trecut Paştile de la sclavie la libertate. Acest eveniment îl sărbătoresc până astăzi cu umilinţă religioasă, noaptea, după apusul soarelui, pe 14 ale lunii Nissan, care corespunde cu luna noastră aprilie. Junghie mielul şi mănâncă ierburi amare cu pâine azimă. Dar mai înainte - Ce mustrare pentru noi! - nu mănâncă - nu ating nimic, dacă nu fac ceva; mai marele familiei citeşte un fragment din cărţile istorice ale Vechiului Testament, din Ieşire, unde este descris în detaliu acel prim Paşti, prima trecere. Apoi mănâncă, înalţă unul după altul patru pahare, care au o importanţă pentru ei - cel mai important fiind al treilea -, şi cântă câţiva psalmi ai lui David toţi împreună. Aşa fac Paştile, care este cea mai mare sărbătoare la ei.

Aşadar, primul Paşti este cel iudaic. Al doilea este cel creştin. Se deosebesc? Mult. Cel iudaic este umbra, cel creştin este realitatea. Pe cât de mult se deosebeşte un trup de umbra lui, atât de mult un Paşte de celălalt. Ce asemănări au? Acolo se junghie un miel, dar şi noi avem un miel. Care este mielul nostru? Nu este un animal. Este Mielul, care merită a se scrie cu „m" mare, Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta este „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan 1, 29). El se aduce jertfă şi sângele Lui izbăveşte umanitatea. Altă importantă asemănare: La primul Paşti Dumnezeu a spus să nu se sfărâme niciun os. Şi în Vinerea cea Mare pe Golgota soldaţii, deşi au sfărâmat oasele celor doi tâlhari ca să moară mai repede, când s-au apropiat de trupul lui Iisus „nu i-au zdrobit fluierele" (Ioan 19, 33); nu au vătămat niciunul din oase. Doar cu suliţa a fost împuns în coastă Fiul Fecioarei. Fusese profeţit: „Şi s-a făcut aceasta ca să se împlinească Scriptura: Niciun os nu I se va zdrobi" (Ioan 19, 36; Ieşire 12, 10). Acesta este Paştele creştin, care este mult superior celuilalt.

Aşadar, un Paşte este cel iudaic, al doilea este cel creştin, şi al treilea Paşti care este? Este PAŞTELE cel ceresc, cel mai important dintre toate. Nu-l vom prăznui aici pe pământ; îl vom prăznui în Împărăţia Cerurilor. Asta o spune troparul: „O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase, o, Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea, dă-ne nouă mai adevărat să ne împărtăşim cu Tine în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale" (Cântarea a IX -a din Canonul Paştilor).

În cer! Dar cine crede astăzi în cer, că există cer? Este nevoie de o sensibilitate a credinţei (de o antenă a credinţei). Nu învăţăm nici măcar de la Socrate? A trăit înainte de Hristos; totuşi, ce a spus când l-au condamnat la moarte? Plec, sufletul meu merge într-o altă lume. Acolo îi voi întâlni pe judecătorii cei nepărtinitori, pe Minoa, pe Radamantis, pe Aiakos, şi ei vor rejudeca pricina mea...

Până acolo au ajuns undele antenei lui Socrate. Dar Biserica ne confirmă în acest tropar, că dincolo de Paştele acesta, există şi Paştele într-o altă lume, desăvârşită. Învredniceşte-ne, Hristoase, să fim părtaşi acestuia „mai adevărat", mai strălucitor, să ne desfătăm de Tine în Împărăţia Cerurilor. Acesta este Paştele cel veşnic.

Există astăzi credinţă în acea lume? Cu întristare am aflat despre poziţia unei învăţătoare. În ziua în care au întrerupt lecţiile pentru Paşti, ea a spus copiilor: - Încheiem astăzi, se închide şcoala. Va începe după 15 zile. - De ce, doamnă, încheiem? - Nu am a vă spune nimic, să vă duceţi la casele voastre!... Nu s-a învrednicit domniţa să spună copiilor că iau vacanţă pentru a-L cinsti pe Biruitorul morţii Cel răstignit.

Iubiţii mei, pe cât de sigur e faptul că astăzi, aici pe pământ, este Paştele, tot atât de sigur e că există şi altă lume şi alt Paşte. Crezi lucrul acesta? Eşti creştin. Nu crezi lucrul acesta? Îmi pare rău de tine. Că dacă vii la biserică şi sărbătoreşti poate că o faci dintr-un obicei.

***

Fraţii mei! Să învăţăm de la evrei. Aceştia îşi respectă religia lor. De aceea, priviţi, o mână sunt şi se impun. Nu sunt pentru ei, nu simpatizez convingerile lor, imperiul pe care vor să-l întemeieze, planurile sioniste, nu. Dar mă simt dator să mărturisesc că ei domină în Mediterana şi la nivel mondial. De unde au atâta putere? Dacă mergeţi într-o casă de evrei, capul familiei explică Scriptura, ceilalţi ascultă. Arătaţi-mi, arătaţi-mi o casă creştină, în care tatăl, astăzi, va spune ceva despre Învierea Domnului! Aproape toţi sunt ca învăţătoarea despre care am spus. Aşadar să se scoale tatăl, să ia Evanghelia în mâini şi să spună: copii, staţi. Ce sărbătorim astăzi? Ce este sărbătoarea aceasta? Este minciună sau adevăr? Dacă este minciună, să mergem şi noi cu materialiştii şi cu ateii să o desfiinţăm, deoarece nu se cuvine să trăim în minciună. Dacă însă este adevăr - şi este adevăr -, atunci „veniţi să ne închinăm şi să cădem" la Biruitorul morţii şi al iadului!... Dacă faci asta, tată, eşti creştin. Într-o zi vei muri, dar copiii nu te vor uita.

Aşadar să nu fie această sărbătoare una gastronomică. Să fie duhovnicească. Câţi sunteţi creştini, „câţi sunteţi credincioşi", să nu sărbătoriţi doar materialist, să nu cădeţi peste mâncare precum vulturii şi corbii. Să prăznuiţi creştineşte. Să nu ne arătăm mai prejos de evrei. Deschideţi sfintele texte, citiţi ceva, vorbiţi, aprofundaţi, cultivaţi credinţa Bisericii noastre. Aşa există nădejde că într-o zi ne vom învrednici să ni se întâmple şi nouă ceea ce spune acest minunat tropar: „O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase, o, Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea, dă-ne nouă mai adevărat să ne împărtăşim cu Tine în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale".

Vă dau canon cu epitrahilul: înainte de a începe să mâncaţi, să deschideţi Evanghelia lui Ioan, să citiţi capitolul 20, şi apoi ca nişte creştini să şedeţi la masă, pe care fie ca Domnul să o binecuvinteze.

Acestea. Hristos cu noi, Hristos cu familiile voastre, Hristos cu oraşul nostru, Hristos cu tot poporul nostru. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilie a Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis,
în Sfânta Biserică a Sfântului Panteleimon, Florina, 8-5-1983)

-traducere din elină: monahul Leontie-

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu