25.05.2010

Îndepărtarea definitivă a Episcopului Artemie de Raşka şi Prizren


Îndepărtarea definitivă a Episcopului Artemie de Raşka şi Prizren

Conform informaţiilor Romfea.gr, aseară târziu, Sinodul Ierarhiei Bisericii Sârbe a dat publicităţii îndepărtarea definitivă a Episcopului Artemie din Episcopia de Raşka şi Prizren.

De menţionat că dezbaterea a început în dimineaţa zilei de luni într-o atmosferă destul de tensionată şi care a ajuns la culme în şedinţa de ieri după-amiază, când, conform informaţiilor, tonurile erau destul de ridicate, dar nu au lipsit nici altercaţiile şi disputele.

La sfârşitul şedinţei, asupra propunerii de caterisire sau de îndepărtare, votanţii au ales îndepărtarea, aşa încât de aseară Episcopul Artemie este îndepărtat şi scos la pensie.

Conform informaţiilor, Sinodul va cere în acest punct ajutorul statului pentru elucidarea scandalului economic din Episcopia de Raska şi Prizren.

De asemenea, în urma unei propuneri, Sinodul a decis un control economic al tuturor sfintelor mănăstiri din Biserica Ortodoxă Sârbă.

O parte a ierarhilor au contestat implicarea fostului Episcop de Zahumio şi Herţegovina, Atanasie Jeftici, de vreme ce el este ne-eparhiot.

În sfârşit, lucrările Sinodului Ierarhiei, care au început săptămâna trecută, se aşteaptă să fie încheiate până la sfârşitul acestei săptămâni.

Proteste în afara Patriarhiei

De semnalat şi faptul că în afara Palatului Patriarhal, imediat după comunicarea hotărârii, credincioşii şi monahii Episcopului Artemie au protestat energic împotriva Sinodului Ierarhiei.

În fotografie: Episcopul Artemie intrând în Patriarhie

(traducere: I.F.;

Sursa:http://www.romfea.gr/component/content/article/13/4896-Οριστική-απομάκρυνση-του-Επισκόπου-Ράσκας-και-Πριζρένης-Αρτεμίου)

Un comentariu: