08.08.2010

Ajutati-l pe Siluan


De cum îi privesti pentru prima dată, acesti doi ochisori mari si blânzi te urmăresc mereu şi îţi scriu în suflet mesaje pe care le vei purta cu tine toată viaţa. Sunt ochişorii unui sufleţel de nici 6 luni care doreşte să facă primii paşi, să spună primul său cuvânt, să trăiască şi să facă lumea asta mai frumoasă.
Poartă numele Sfântului Siluan, care înseamnă “blând şi smerit cu inima”, este un copilaş minunat, care de când s-a născut trece prin mari încercări. A fost aşteptat cu mare bucurie de către familia preotului George şi Simona Bota. Este o familie frumoasă care a ajutat multă lume de-a lungul timpului şi care a fost binecuvântată de bunul Dumnezeu cu 3 copilaşi minunaţi. De când era încă în burtică, mami obişnuia să-l numească “Micu” şi aşa l-am alintat şi noi. Acum “Micu” are nevoie ajutorul nostru, al tuturor.
Iată povestea lui:
Siluan a venit pe lume pe 8 februarie 2010, a avut la naştere 3820 g si 52 cm, părea perfect sănătos, totul a decurs normal, şi nimeni şi nimic nu putea să prevadă ce va urma.
Drumurile lui prin spitale au început la numai o săptămână de la naştere când a fost evaluat de un chirurg ortoped şi s-a decis că trebuie să i se pună picioruşele în gips, pentru a-i corecta tălpile, pentru o săptămână.
La 10 zile de la naştere mama sa a observat un lucru: culoarea pielii lui Siluan era totuşi prea “galbenă” în opinia ei. Având experienţa icterului fiziologic cu primii doi copii la care a trecut în câteva zile, era totuşi îngrijorată de ceea ce observa.
A urmat o perioadă în care frăţiorii se bucurau unul de celalat şi mama era fericită. Siluan creştea pe zi ce trece şi familia se bucura în fiecare zi de noul puiuţ care le-a fost dăruit de Dumnezeu.
În martie, Siluan a făcut bronşiolită, a fost tratată, însă icterul încă persista şi asta o îngrijora din ce în ce mai mult pe mămica lui. Primeste tratament cu Liv 52 care este administrat impreuna cu antibioticul pentru bronsiolita. În aprilie a fost văzut de medic şi a primit tratament cu Fenobarbital pentru o săptămână, apoi urma să se evalueze starea copilului. Însă a început să aibă vărsături tot mai des, mai ales când i se administrau medicamentele…situaţia părea din ce în ce mai greu de controlat. Peste aproape o săptămână mergeau din nou la medic datorită faptului că bronşiolita încă persista. Medicul insista că trebuie continuat cu fenobarbitalul în cazul icterului.
La 10 săptămâni, ca urmare a faptului că icterul încă nu era vindecat, el şi mama lui sunt internaţi pentru 4 zile la Spitalul de copii din Braşov, unde i s-a prescris un tratament cu Ampicilina, Aspatofort, Isoprinosine şi Ursofalk. La ecografie s-a văzut că are colecistul prea mic şi li s-a spus că numai după un CT sau RMN se putea şti dacă era cazul să fie operat sau nu. Medicii bănuiau că un virus contactat de către mămica lui în timpul sarcinii a afectat dezvoltarea lui Siluan şi a dus la toate problemele de sănătate cu care se confruntă. Simona spunea atunci: “nu îmi rămâne decât să sper şi să ne rugăm... sunt tare incoerentă, obosită, SFÂRŞITĂ! Băiatul este terminat! Este foarte sensibil! A suferit enorm… drăguţul era iubit de toate asistentele care îi ziceau CREŢU’! Nu mă mai simt în stare să vă mai zic prin ce am trecut... nu mai vreau să îmi aduc aminte… nu mă mai simt în stare să îl văd suferind!”
La sfârşitul lui aprilie au ajuns iar la spital şi doctorul care s-a ocupat de cazul lui acolo i-a încurajat spunându-le că situaţia pare că se îndreaptă spre bine. În aceeaşi zi, la ecografie, li se înlătură orice urmă de suspiciune şi li se spune că Siluan este perfect sănătos.Următoarea săptămână au făcut analize pentru depistarea existenţei CMV-ului.
A fost văzut de către o altă pediatră care a sfătuit-o pe mamă să plece urgent cu el la o clinică la Târgu Mureş, însă la sugestia medicilor au mai rămas pentru a vedea rezultatele birubilinei şi încurajaţi de cuvintele ecografistei au luat decizia de a aştepta încă o săptămână.
Peste încă 3 zile, la control, medicul a rămas uimit de micul pui, de cât de bine arăta şi de culoarea pielii lui. Totuşi rezultatele analizelor se lăsau aşteptate…mult prea mult…mult prea mult. Urma să fie internaţi din nou săptămâna următoare pentru a repeta un set de analize.
La începutul lui mai au mers la spital pentru analize de sânge şi urină şi i s-a mai făcut o ecografie. Doctorii păreau dezamăgiţi, colecistul era tot contractat. Li se spune că situaţia nu se îndreaptă spre bine şi că trebuie să plece la o altă clinică care îl poate ajuta mai bine pe Siluan.
Peste câteva zile, pe 10 mai a sosit şi diagnosticul: HEPATITĂ NEONATALĂ CU CYTOMEGALOVIRUS.
Simona spunea: “... e destul de complicat având în vedere că trebuie cât mai repede tratament ca să nu ajungem la o fază critică când salvarea e doar transplantul de ficat! Deja căutăm cu disperare fiolele ce trebuie făcute intravenos, timp de 21 de zile... şi costă mult, dar pentru copil dăm oricât! Plus că are şi o anemie mare, iar valorile bilirubinei sunt mai mari ca acum 2 săptămâni!”
Au început tratamentul, dar Siluan a făcut o criză de hernie şi au ajuns din nou la spital unde a fost consultat. Peste câteva zile au primit telefon de la spital şi li s-a spus că analizele sunt bune şi să continue cu antibioticul…însă noaptea au ajuns iar la spital şi Siluan a fost supus unei intervenţii chirugicale pentru a-i corecta hernia. De data aceasta medicii sunt foarte sceptici cu privire la starea micutului care se pare ca avea probleme foarte mari cu ficatul si le dau parintilor un nou diagnostic: ATREZIE A CĂILOR BILIARE.
Simona ne povestea: “Operaţia a decurs bine, deşi doctorii anestezişti au zis că putea muri pe masa de operaţie sau în 24 de ore din cauza analizelor lui foarte rele, DAR ne-a ajutat Bunul Dumnezeu! Nu vă mai zic prin ce am trecut 2 ore cât a durat operaţia şi apoi toată noaptea... nu ştiu cum de mai sunt întreagă la cap. Sunt aşa de terminată din toate punctele de vedere încât nu mai pot să mai zic nimic...”
Au ajuns iar acasă de la spital, cu branula la mânuţă, cu antibiotic şi…cu speranţa în suflet. Între timp se pregăteau pentru o nouă etapă care îi îngrozea: Fundeni…Bucureşti.
Ultimele analize făcute indicau o scădere a bilirubinei, nu foarte mare dar tot era ceva. Mersul la clinica Fundeni a fost amânat la sfatul unui medic de la această clinică. Si totuşi pe 27 mai au plecat spre Bucureşti la Spitalul Gomoiu, unde lui Siluan i s-a făcut puncţie hepatică. De acolo au plecat acasă cu tratament cu Predinson pentru 2 săptămâni, încurajări că totul o să fie bine şi…speranţe. A urmat o perioadă în care Micu îşi făcea tratamentul, analize şi investigaţii, iar rezultatele oscilau între bine şi rău, însă situaţia părea să fie ţinută sub control şi se spera că totul va fi bine.
La 18 iunie s-au repetat analizele de bilirubina şi CMV la Bioclinica. În acel moment s-a luat decizia definitivă de a se îndrepta cu paşi repezi spre Fundeni. Din păcate acolo nu se putea pătrunde aşa uşor şi au fost rugaţi să trimită datele cazului şi să aştepte răspuns.
Între timp au apărut noi probleme şi a fost din nou internat pentru că ficatul şi splina îi erau foarte mărite, avea burtica umflată şi plângea foarte tare. În greutate nu mai luase decât foarte puţin şi asta era un semn de mare îngrijorare pentru doctori şi părinţi. Însă din Bucureşti nu primeau niciun răspuns…
La 18 iulie, la exact o lună de când au început primele demersuri, au plecat spre Clinica Fundeni. Aici s-a efectuat un alt set de teste. Doctorii vorbeau din ce în ce mai des de transplant, iar părinţii erau efectiv îngroziţi... Si totuşi nimeni nu părea a grăbi lucrurile, spunându-le că abia în septembrie vor putea face ceva…
Dezamăgiţi şi cu ultimile puteri, Simona şi George au luat decizia de a pleca în străinătate punându-şi toată încrederea şi speranţele în mâinile unor străini care le-ar putea salva ce au mai preţios pe lume, puiuţul lor de nici 6 luni care îi priveşte cu ochişorii lui frumoşi şi mari şi le cere ajutorul.
Pe 26 iulie au ajuns cu Siluan la Munchen. A doua zi a fost admis in Salzburg, Austria, unde i s-a făcut imediat biopsia şi totul s-a desfăşurat cu o viteză care pe părinţi i-a uimit şi nu le venea să creadă cum au pierdut luni de zile… zile preţioase pentru Siluan.
Doctorii au stabilit încă din prima zi un rezultat: TRANSPLANTUL HEPATIC era singura şansă a lui Siluan să trăiască. Au confirmat că este vorba de ciroză hepatică dată de infectarea cu CMV, un virus foarte periculos.
Este greu de imaginat ce este acum în sufletul lor. Simona este la capătul puterilor, obosită de atâtea luni de luptă. Numai speranţa, încrederea în Dumnezeu şi dragostea fată de puiul pe care l-a purtat în pântec şi l-a legănat în braţe o fac să meargă mai departe. George face naveta zilnic de la Munchen la Salzburg. Sunt obosiţi până la extenuare şi totuşi speră… speră că puiul lor va trăi.
Innsbruck va fi următoarea destinaţie, unde se va efectua transplantul. Până atunci se efectuează teste de compatibilitate şi se grăbeşte derularea evenimentului. Situaţia este foarte delicată deoarece Siluan a făcut complicaţii în urma biopsiei. După toate medicamentele luate timp de luni de zile, după toate testele şi analizele la care a fost supus nici nu este de mirare că trupuşorul lui a obosit.


Aceasta este povestea unui sufleţel de nici 6 luni care are nevoie acum de ajutorul nostru. Se estimează că în total costul operaţiei de transplant hepatic va ajunge până la 100 000 euro. Este mult, ştim… dar din mic se face mare şi cei slabi, dacă se unesc puternici vor fi. Simona si George sunt doi oameni minunati, o familie cu frica lui Dumnezeu, mult bun simt si inimi mari. Au sperat cu tarie ca medicii din Romania le pot ajuta copilul si au mers inainte urmandu-si cauza in care au crezut.
Vă vom ţine mereu la curent cu noutăţi, poze şi sperăm că peste câteva luni să privim fericiţi cum Siluan ne va spune tuturor MULŢUMESC!
Încheiem doar cu…:
Înger îngeraşul meu,

Dat mie de Dumnezeu,

Eu sunt mic,

Tu fă-mă mare!

Eu sunt slab,

Tu fă-mă tare!





BANCA UNICREDIT TIRIAC
SUCURSALA BRASOV MURESENILOR
TITULAR: BOTA GEORGE LAURENTIU
SWIFT: BACXROBU
CONT LEI: RO81BACX0000005005204000
CONT EURO: RO74BACX0000005005204320


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu