12.02.2011

Un peste la foc

PREDICĂ LA SFÂNTUL LAVRENTIE (10 AUGUST)

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA
POMENIREA SFÂNTULUI LAVRENTIE
- 10 AUGUST -

UN PEŞTE LA FOC


Există, iubiţii mei, există sfinţi, care sunt foarte cunoscuţi poporului nostru. Numele lor îl poartă mii de creştini. Mii de biserici sunt construite întru pomenirea lor. Au loc sărbători şi hramuri. Astfel de sfinţi sunt, de pildă, Sfântul Nicolae, Sfântul Dimitrie şi Sfântul Gheorghe. Dar există şi alţi sfinţi, care sunt necunoscuţi majorităţii poporului, iar numele lor foarte puţini creştini îl poartă sau chiar nimeni. Par nişte sfinţi dispreţuiţi, fără nici o valoare şi cinstire. Şi acesta este un fenomen jalnic, care arată ceva despre starea noastră religioasă. Mari Dascăli şi Părinţi ai Bisericii, care au adus mari servicii Bisericii, precum şi mucenicii, mărturisitori, care au luminat Biserica prin martiriul lor, rămân necunoscuţi. Nu s-a zidit nicio biserică în numele lor. Nicio icoană nu găseşti pe iconostase. Niciun copil nu poartă numele lor.

Dar dacă creştinii nu-i cunosc, şi din pricina ignoranţei nu-i cinstesc cum se cuvine, totuşi Biserica nu-i uită. Numele lor sunt scrise în sfintele ei cărţi. Preotul slujitor, care în fiecare zi trage clopotul şi citeşte singur în biserica parohiei slujba utreniei şi a vecerniei, acest preot evlavios citeşte toate scrierile şi cântă troparul sfântului zilei şi inima lui bate de emoţie, şi ochii îi lăcrimează rostind numele sfântului, pe care lumea l-a uitat, dar Biserica nu-l uită. Şi preotul evlavios nu numai că rosteşte numele sfântului zilei în biserica parohiei lui, dar şi atunci când iese din biserică şi se întâlneşte cu enoriaşii lui care se întorc de la muncă, le zice: Copiii mei, ştiţi ce sfânt este prăznuit astăzi? Şi prin câteva cuvinte călduroase le istoriseşte viaţa sfântului, iar oamenii ascultă şi mulţumesc. Pentru că mare este folosul sufletesc din istorisirea Vieţilor Sfinţilor. De aici, toţi înţeleg că cele pe care Hristos le-a învăţat nu sunt cuvinte de neîndeplinit, pentru că pot să fie traduse în lucruri şi fapte. Prin vieţile lor, Sfinţii sunt Evanghelia împlinită.

Pe unul din sfinţii necunoscuţi îl voi prezenta în această omilie a noastră. Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte sfânta lui pomenire pe 10 august. Sfântul se numeşte Lavrentie. Cu siguranţă, mulţi dintre voi auziţi acest nume pentru prima dată. Niciun copil nu poartă acum numele lui. Altădată, numele de Lavrentie era foarte cunoscut. În Asia Mică, mirenii şi clericii purtau numele lui. Dar acum acest nume s-a uitat. De aceea, şi pe mine m-a impresionat, când pe un tânăr din America, care a venit în biroul Mitropoliei, l-am întrebat care îi este numele, mi-a răspuns: Lavrentie. Acest tânăr a fost mai înainte romano-catolic. Dar a devenit ortodox şi a cerut să fie numit Lavrentie, pentru că, aşa cum spunea, îl iubeşte mult pe Sfântul Lavrentie şi vrea să aibă ocrotirea lui.

Sfântul Lavrentie s-a născut în capitala Lumii Antice, Roma. S-a născut la începutul secolului al II-lea d.Hr., în epoca în care Biserica lui Hristos era prigonită, iar creştinii, ca să se închine Domnului, se duceau noaptea în catacombe, în galerii subterane, pe care le-au săpat în adâncurile pământului Romei. De aceea, şi Biserica s-a numit Biserică a catacombelor, o Biserică cu creştini plini de credinţă şi de entuziasm. Cine se ducea în catacombe, ştia că, dacă va fi prins, va fi omorât. Cum să nu se minuneze cineva de acea epocă şi cum să nu jeluiască şi să deplângă mizeria de astăzi a creştinilor? Atunci, creştinii frecventau biserica în catacombe, primejduindu-şi viaţa. Astăzi, când nu mai există niciun pericol, nu se duc la biserica parohiei lor…

Între creştinii fervenţi în acea vreme era şi Lavrentie. Era un tânăr deosebit. L-a preţuit mai ales Episcopul Romei, care a fost un sfânt, Sfântul Xist (un alt nume necunoscut de sfânt). Episcopul l-a hirotonit pe Lavrentie diacon, iar după puţină vreme, văzând râvna şi lepădarea de sine pe care o avea diaconul Lavrentie, ca să slujească poporului, l-a făcut arhidiacon, adică Întâistătător al tuturor diaconilor. Lavrentie era întotdeauna lângă episcop şi îl ajuta în toate lucrările. Era mâna lui dreaptă.

Pentru că din nou în Biserica Romei se prevestea prigoana, episcopul l-a chemat pe arhidiaconul Lavrentie şi i-a dat poruncă să vândă aurul şi argintul Sfintelor Vase ale Bisericii, iar banii pe care avea să-i primească, să-i împartă toţi la săraci. Peste puţin timp a izbucnit prigoana. Primul care a fost arestat a fost Episcopul Xist. L-a mărturisit pe Hristos şi a fost decapitat. Şi nu a fost primul episcop care a fost martirizat; şi alţi episcopi înainte de el au fost martirizaţi. După moartea martirică a episcopului, conducătorii idolatri ai Romei, l-au chemat pe Lavrentie. I-au spus: Să ne aduci tot aurul şi argintul, toată comoara pe care o are Biserica. – Da, a răspuns. Sunt gata să vă încredinţez toată comoara Bisericii. Dar pentru că este multă, vă rog să-mi daţi căruţe, ca să o aduc. Conducătorii i-au dat căruţe. Atunci, Lavrentie s-a dus şi a găsit pe toţi săracii, orbii, şchiopii, paralizaţii, pe toţi aceia cărora le împărţise la porunca episcopului toată averea Bisericii, i-a pus în căruţe şi i-a dus înaintea lui Deciu. Lavrentie arătând împăratului săracii şi betegii, îi zice: Aceştia sunt comorile Bisericii. Împăratul la una se aştepta şi alta a văzut. Se aştepta să vadă un munte din aur şi din obiecte de argint, dar în locul acestora vede nişte săraci şi nişte mutilaţi. A considerat asta o bătaie de joc, s-a mâniat foarte şi a poruncit să-l închidă în temniţă. Peste puţin timp, la o nouă poruncă a împăratului, îl scot din temniţă şi îl cheamă să aducă jertfe idolilor. Asta nu se poate, răspunde Lavrentie.
Atunci, prigonitorii au aprins un foc, au pus pe foc un grătar de fier, din cele pe care se frige carnea, l-au dezbrăcat pe Lavrentie şi l-au întins pe grătar. Aşa cum peştele se frige la foc, aşa şi acest peşte a lui Hristos, Lavrentie, s-a fript pe grătar. Înfricoşătoare mucenicie. Dar sfântul, prin harul lui Dumnezeu, arăta răbdare vrednică de uimire. Buzele lui rosteau rugăciuni către Dumnezeu.

Astfel a fost martirizat Sfântul Lavrentie. Mulţi au văzut şi au crezut. Dar unul, care a încercat să adune oasele cele arse şi să le îngroape, a fost arestat, chinuit şi martirizat şi el. Este Sfântul Ipolit, care este sărbătorit şi el împreună cu Sfântul Lavrentie arhidiaconul şi cu episcopul Xist.


***


Sfinte Arhidiacone Lavrentie! Tu, care ca un peşte ai fost ars în foc pentru credinţa lui Hristos, roagă-L pe Domnul împreună cu Sfântul tău Episcop Xist şi cu Sfântul Ipolit, ca în inimile reci ale diaconilor, preoţilor şi episcopilor din vremea noastră să aprindă sfântul foc care a ars şi în inima ta şi te-a făcut să nu simţi nicio frică. Da, Sfinte Lavrentie! Biserica noastră are nevoie astăzi de episcopi martiri, precum episcopul tău Xist. Are nevoie de preoţi evlavioşi, precum Sfântul Haralambie. Are nevoie de diaconi evlavioşi, precum ai fost tu şi are nevoie de mireni credincioşi cum a fost Sfântul Ipolit.

(trad. Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”,
din cartea “Myripnoa anthi”, Atena, 2007)

http://acvila30.wordpress.com/2010/08/10/predica-la-sfantul-lavrentie-10-august/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu