12.03.2011

Din minunile Sfantului Nectarie

Într-o dimineaţă de duminică, în urmă cu câţiva ani, la puţin timp după trezire, aveam dureri în zona apendiculară. Am luat un tratament simptomatic (antispastic şi apoi un antiinflamator), gândind că e ceva trecător. Durerile păreau că cedează, dar brusc s-au intensificat într-atât încât nu mai găseam o poziţie în care să cedeze puţin, măcar să pot să mă mişc puţin. Am realizat că singura soluţie era să chem ambulanţa: două tentative eşuate. Fiind iarnă, soţul a coborât să încălzească puţin maşina, deşi eu îi spuneam că nu pot ajunge nici până la uşă, darmite până jos, la maşină, am nevoie de targă... Atunci am apelat din nou la doctorul meu, la sfântul Nectarie – încă o dată în plus, pe lângă cât ajutor primisem până atunci, nu era mare lucru. M-am uns cu ulei din candela de la raclă (de la mănăstirea Radu-Vodă), şi în câteva minute am început să merg, durerile cedau rapid încât la revenirea soţului (10 minute poate) i-am spus că sunt mult mai bine, mergeam. Plecasem totuşi spre spital, dar după 5-10 minute am făcut cale întoarsă către mănăstirea Radu-Vodă, pentru că nu mai aveam dureri deloc. După terminarea slujbei, revenind o jenă în acea zonă, am mers totuşi la spitalul Floreasca pentru consult chirurgical. S-a afirmat posibilitatea unei crize de apendicită (neavând alte simptome de însoţire - urinare sau din sfera genitală) care momentan nu era de operat, ci rămânea în observaţie (de fapt, nu s-a mai repetat această problemă de atunci).

*

Mi s-a întâmplat de două ori să merg într-o casă foarte friguroasă, iarna, în vizită. Prima dată am dobândit dureri abdominale intense, iar eu nu puteam lua medicamente. Cu ulei din candela sfântului Nectarie, de la mănăstirea Radu-Vodă, au trecut. A doua oară, din acelaşi motiv (frigul), aveam dureri pe nervul sciatic la mişcări dar şi în repaus. Acelaşi tratament – acelaşi efect, rapid, acelaşi Sfânt Nectarie...

*
În urmă cu câţiva ani, bunica mea, aproape nonagenară, a fost internată de urgenţă cu accident vascular într-un spital în provincie. Medicul neurolog nu a mai considerat necesar s-o consulte, a dispus să fie aruncată într-o cameră a morţii, de unde tocmai scoteau un decedat, altul era „pe cale”, au aruncat o pătură ruptă pe ea şi i s-a administrat medicaţia fără ca el să-şi fi făcut aparitţa o zi, înca o zi, şi tot aşa. La „atenţia” familiei, medicul a răspuns cu explicaţii ştiinţifice: datorită vârstei înaintate trebuia să ne pregătim pentru vestea cea mai rea. Comoda poziţie de doctor fără conştiinţă! „Nu se mai poate face nimic” este poziţia autosuficientului nesimţitor şi de cele mai multe ori incapabil, în orice domeniu. Eu cred că hotărârea asta o ia numai Dumnezeu, în timp ce noi, oamenii, suntem datori să luptăm pentru a ne ajuta semenii în suferinţă, mai ales când aceştia ne cer ajutorul. Neschimbându-se nimic – tratament prin răvaş (foaia de observaţie) către pacienta care ameţea la cea mai mica încercare de a ridica capul de pe pernă, familia a început să ceară insistent ajutorul Maicii Domnului şi Sfântului Nectarie (ştiind că bătrâna îşi doreşte să trăiască), cerând timp de pocăinţă pentru ea. Nădejdea este în cuvintele Mântuitorului care a spus că ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă. Mama noastră din ceruri şi sfântul Nectarie cel grabnic ajutător nu au lăsat rugăciunile fără răspuns: ne-au îndrumat spre un alt medic, din alt spital. Transferul a fost suportat cu mare greutate de către bolnavă, deşi pe o distanţă mică, dar ajutorul de Sus a însoţit-o. Acest medic şi-a făcut datoria omenească şi de medic de a încerca s-o salveze, dându-i un tratament corect şi arătându-i şi omenie, arătându-i că o vrea şi pe ea, a cărei vină (la celălalt spital) era vârsta, ca şi pe ceilalţi pacienţi ai săi, sănătoasă. Ce mult contează pentru un om bolnav o asemenea atitudine sinceră a medicului şi a celorlalţi din jur! şi ce rară este... Rudele şi cunoştinţele, vizitând-o la spital, au încurajat-o cu dragostea lor. Deşi tomografia arăta la internare o scleroză avansată a creierului, ea este capabilă oricând să descrie cu lux de amănunte evenimente recente sau petrecute demult, pe care cei mai tineri le reţin aproximativ, este foarte măsurată şi atentă la vorbă ca întotdeauna, prezentă, plăcută, spirituală, înţeleaptă. Cu marele ajutor de Sus, cu voinţa ei de a trăi, cu medicul dăruit şi dragostea celor din jur, s-a recuperat în scurt timp şi acum merge, ajutându-se uneori de baston (nu este nevoie de pampers, nu este nevoie de cadru, deşi boala a mai avut câteva recurenţe). O bolnavă din salon, văzând ce progrese rapide face la mers, spunea: „Uite-o cum merge! Şi mai zice că e bolnavă...”; într-adevăr, recuperarea era uluitoare pentru un om de 88 de ani, era clar că era o lucrare mai presus de fire. În acea perioadă a fost adusă in salonul lor o pacientă în stare critică, având ca însoţitor o tânără care-i era rudă. Internarea ei a fost o gardă de noapte grea a medicului, prognosticul era rezervat. Tânăra, aflând la bunica mea Acatistul Sfântului Nectarie şi ulei din candela lui, a început să se roage şi s-o ungă pe bolnavă; la scurt timp starea pacientei s-a îmbunătăţit; fiind transferată în alt salon, nu am urmărit până la externare, dar ultima veste despre ea era de bine, că starea ei era stabilă, în afara pericolului.
Dacă ne vom preţui bătrânii şi îi vom ajuta să fie cu noi cât mai mult, nu vom fi nişte dezrădăcinaţi; ei sunt pentru noi punte spre trecut, dar şi spre cele viitoare, către viaţa de dincolo. Maica Domnului şi Sfantul Nectarie au încuviinţat faptul ca un om să capete vreme de pocăinţă şi pentru rugăciunile celor care-l iubesc. (Nicoleta, febr. 2011)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu