21.06.2011

Casatoria- Taina cea mare


Hotărâre pentru alegerea

modului de viaţă

Anii trec repede. Este bine ca tânărul să nu rămană nehotărât prea multă vreme la răscrucea drumului. Ci să-şi aleagă o cruce - una din cele două căi ale Bisericii noastre - potrivit cu chemarea sa şi cu mărimea lui de suflet şi să inainteze pe ea cu incredere in Hristos.

Să-L urmeze pe Hristos la Răstignire, dacă vrea să se bucure pascal. In ambele feluri de viaţă există amărăciuni, însă atunci cand te afli lângă Dumnezeu, le îndulceşte dulcele Iisus. Cand cineva trece de treizeci de ani, incepe să şovăiască in a se hotărî. Şi cu cat trec anii, cu atat mai mult va şovăi. Cel tânăr se adaptează mult mai uşor in oricare din vieţile pe care le-ar urma. in timp ce acela care a trecut de treizeci, pe toate le cercetează cu raţiunea sa. Caracterul său deja s-a format şi greu se mai schimbă; este beton turnat". Şi uită-te, cei care se "aranjează" la o vârstă mică, fie in viaţa de căsătorie, fie in monahism, păstrează până la bătrâneţile lor o simplitate copilărească şi se armonizează uşor intre ei. Am văzut o pereche care sau căsătorit de mici. Aşa cum vorbea bărbatul, tot astfel vorbea şi femeia; orice făcea bărbatul, făcea şi femeia. Şi fiindcă s-au căsătorit de mici, au imprumutat unul de la altul obiceiurile lor, atat in vorbire, cat şi in comportament, legandu-se astfel intre ei cu mai multă

uşurinţă. Un proverb spune: "De mic căsătoreşte-te sau de mic

călugăreşte-te'. Mai ales tânăra este bine ca până la varsta de douăzeci şi cinci de ani să hotărască ce fel de viaţă va urma. După această vârstă "aranjarea" ei se va face tot mai greu, pentru că se gândeşte că nu-i va fi uşor să se supună. Pe lângă aceasta, cu cat trec anii, cu atat dobândeşte mai

multe capricii, şi atunci cine o va mai lua? Iar dacă in cele din urmă ajunge la căsătorie, atunci ea caută in aceasta mai mult o protecţie, decat să intemeieze o familie. Este dovedit faptul că cel care amână mereu

căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte. Atunci cand era tânăr, alegea el; apoi, оnsă, il aleg alţii pe el. De aceea spun că in problema aceasta este trebuinţă uneori şi de puţină nebunie. Este bine să treacă cu

vederea unele cusururi care nu sunt esenţiale, pentru că altfel niciodată nu-i vor veni toate aşa cum le aşteaptă el. Odată a inceput să plouă, şi printr-o albie a inceput să curgă apă. Un nebun şi un raţionalist voiau să treacă de

cealaltă parte. Atunci raţionalistul a spus: "Se va opri ploaia, se va оmpuţina apa şi după aceea voi trece". Nebunul, însă, nu a aşteptat, ci rupand-o la fugă prin apă, a trecut dincolo. I s-au udat puţin hainele, dar a mers

acolo unde voia. intre timp ploaia in loc să se oprească, s-a înteţit şi mai mult. Apa a crescut şi in cele din urmă raţionalistul nu a mai putut trece de cealaltă parte, pentru că de acum era deja primejdios. Unii au multă mandrie, mult egoism, şi de aceea nu-i ajută Dumnezeu. Ani de-a randul vin câţiva la Colibă şi mă întreabă: Ce vrea Dumnezeu de la mine, Părinte?". întreabă de parcă Dumnezeu ar avea nevoie de ei, nu ei de Dumnezeu, nici monahi nu s-au făcut, nici nu s-au căsătorit. Ca şi cum ar fi făcuţi din aur şi se tem să nu fie luaţi drept vergele de fier şi băgaţi in beton. Alţii iarăşi mă întreabă: "Părinte, ce să fac? Să mă fac monah sau să mă căsătoresc? Spune-mi pentru ce fel de viaţă sunt?". "Tu ce vrei?" il intreb. "Şi una şi alta", imi răspund. Le vor pe amândouă. Dacă le-aş spune gandul meu, că, de pildă,

sunt pentru căsătorie şi să se căsătorească, se poate ca ei să nu-şi găsească odihnă, şi atunci vor veni la mine să-mi spună: "Sfinţia Ta mi-ai spus să urmez această viaţă şi iată, acum mă chinuiesc".

-Părinte, cum se poate intampla asta?

-Să presupunem că un tânăr are chemare pentru viaţa de căsătorie, dar se gândeşte şi la monahism, însă, dacă nu ia aminte să facă o familie bună şi mai tarziu vor apărea probleme pe care nu le va infrunta duhovniceşte, atunci vicleanul il va lupta cu gandurile, ii va spune mereu: Tu erai pentru monahism, dar dacă te-ai căsătorit, aşa iti trebuie' şi nu-l va slăbi deloc zi şi

noapte.

Unii oameni nu ştiu ce vor. Iată, cu câţiva ani in urmă a venit aici o tânără şi mi-a spus: Părinte, nu mă pot hotărî ce cale să urmez. Vreau să mă căsătoresc, dar mă gandesc şi la monahism. Ce să fac?". "Vezi ce

te odihneşte duhovniceşte mai mult, ii spun, şi aceea să faci". Tiu ştiu, imi spune, dar uneori mi se pare că inclin mai mult spre căsătorie. Părinte, te rog spune-mi Sfinţia Ta ce să fac". "Ei, dacă simţi că inclini mai mult

spre căsătorie, ii spun, atunci este mai bine să te căsătoreşti şi Dumnezeu оţi va purta de grijă". "Cu binecuvantarea Sfinţiei Voastre, Părinte, aşa voi face", imi spune. Vine, deci, astăzi şi-mi spune: "Părinte, mam

căsătorit. Am luat un marinar, om bun, slavă lui Dumnezeu, nu am ce spune, dar mă chinuiesc mult. Sufăr pentru că şase luni suntem оmpreună, iar şase

suntem despărţiţi; o jumătate de an călătoreşte". "Suflet binecuvantat, ii spun, nu spuneai tu că ţi-ar plăcea şi viaţa de căsătorie şi cea monahală? Iată că acum le ai pe amândouă. De ce nu slăveşti pe Dumnezeu, Care a randuit astfel pentru tine?".

-Părinte, astăzi, însă, trăim ani grei şi de aceea unii tineri şovăiesc să-şi facă familie.

-Nu. Această gandire a lor nu este corectă. Dacă există incredere in Hristos, nu au nimic de care să se teamă. Anii prigoanelor nu erau grei? Oare

atunci creştinii au incetat să-şi mai intemeieze familii? Câţi mucenici nu avem care au mărturisit împreună cu femeile şi copiii lor!


Fragment extras din cartea Cuvinte Duhovnicesti IV - Viata de familie de Cuv. Paisie Aghioritul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu