20.07.2011



"Iisus a fost ortodox"

Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc, apărut luni, 5 aprilie 2004, în Jurnalul Naţional
19 iulie 2011 – 14:38

vs parintele arsenie papacioc dsc 1905
Foto: Victor Stroe / Jurnalul Naţional


Se spune despre Părintele Arsenie Papacioc că e un sfânt în viaţă. Unii descriu mersul lui că fiind imponderabil şi-l văd înveşmântat în lumină. Alţii simt deja miros de moaşte în preajma lui. Iar măicuţele de la mânăstire mărturisesc că acum, în post, părintele e doar cin îngeresc, e de aşa subţiime, că-l poţi ridica într-o mână, "nu mai e trup în el, doar duh".

Pe mine, Părintele m-a lăsat să văd în el Omul. Nu e puţin lucru să poţi zări, cu sufletul abia întredeschis de emoţia miracolului, un sfânt punându-şi aura deoparte şi cerând odihnă. Puterea pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o, pentru a ne milui pe noi, e o dulce povară. Crucea, grea de spovedaniile miilor de credincioşi ce i-au trecut pragul chiliei în juma de secol, îi apasă umerii şi inimă. Dar Părintele o poartă cu drag, spre mântuirea noastră. Şi nu suferă decât atunci când, pe drumul Golgotei de astăzi, mai aude voci trufaşe, care încă se îndoiesc.

Era trecut de mult de oră prânzului când ne-a primit în chilia sa. Dis-de-dimineaţă ţinuse liturghia, apoi plecase la căpătâiul unui suferind, după care se întorsese la mânăstire şi spovedise coada lungă de oameni de dinaintea noastră. Şi ne-a primit, deşi era obosit, flămând şi împovărat. Într-o cămăruţă vecină, o maică îi încălzea prânzul. Probabil că ar fi dorit să mănânce, dar n-a vrut să o facă înainte de a potoli foamea noastră.

Şi l-am necăjit pe Părinte cu multe din întrebările puse. Erau întrebări adunate, înainte de plecarea spre Techirghiol, de la oameni cunoscuţi sau străini mie, cărora le făgăduisem soluţii pentru incertitudini. Uitasem că numai Dumnezeu poate să vindece îndoiala. Părintele a răspuns şi la acele întrebări pe care le socotea erezii. Cu durere în glas, cu trudă. Căci nevăzuta cruce apăsa şi mai tare pe umerii sufletului lui. M-a dojenit şi, prin mine, a certat blând lumea din care veneam şi care încă mai cere şi semne, şi socoteală lui Dumnezeu. Iartă-ne, Părinte!

Despre Dumnezeu

-E un păcat, Părinte, că drumul spre suflet să treacă prin minte? Să mai cauţi explicaţii despre Dumnezeu, după atâtea dovezi de iubire pe care ni le-a dat El? E păcat, de pildă, să întrebi de când e Dumnezeu în lume, cine L-a creat?

Papacioc: Nu răspund nimic! Dumnezeu există şi vă veţi convinge!

Sunt tineri care-şi pun această întrebare, încercând să-şi explice totul "El ne-a creat pe noi, dar pe El cine L-a creat?"

Papacioc: Uite, m-au mai întrebat mulţi asta, spunând "nu există Dumnezeu". Şi le-am spus: "Mă, dar dacă există?". Ce fel de întrebări sunt astea? Cum ar putea să întrebe un obiect pe cel care l-a făcut "cum m-ai făcut?", păi, îţi stă mintea în loc cu întrebări aşa de "Cum L-a făcut?" Astea sunt eretice şi numai necredincioşii întreabă chestiile astea. Aici este grozăvia şi un lucru trebuie să constataţi: suntem făcuţi! Nu putea să ne facă decât un mare Meşter! Nu vedeţi? Gândim, poetizăm, ne inspirăm, vedem, viersuim, ne iubim, creăm o serie întreagă de lucruri grozave care sunt dincolo de obiectiv, dincolo de abstract. Cine a făcut aceste lucruri? Şi noi întrebăm cine L-a făcut pe Dumnezeu?! Păi, tocmai asta este: Dumnezeu a făcut totul şi ştiţi cum a făcut? A zis să se facă şi s-a făcut! "Cine L-a făcut pe Dumnezeu?" Păi, cine va poate răspunde? Te vei convinge. Te vei convinge...

Cum trebuie interpretată frază "crede şi nu cerceta"?

Papacioc: Asta nu este în creştinism! Nu este în creştinism aşa ceva, au făcut-o oamenii. E bine să crezi şi apoi să cercetezi, dar nu e o poruncă anume "crede şi nu cerceta" Crede şi cercetează! Fetiţă scumpă, va jucaţi cu lucrurile astea, Doamne fereşte! Va spun, un frate al meu care a fost împuşcat, băiat deştept, dar care nu credea în Dumnezeu până la vârstă asta, ştiţi, până în 18 ani, a fost prins de o ploaie în câmp, cu nişte trăsnete. Şi, ca să scape, a început să zică "Doamne ajută!". N-a păţit nimic şi a constatat "A, deci există!". L-a surprins. E în firea noastră asta, dar sunt nişte lucruri aşa de importante, încât depăşesc orice logică şi chiar şi, în sfârşit, raţiunea asta, care tot de Dumnezeu e data. Dar tot cu o mărginire ne e data.

Când un om devine credincios, cât la sută e alegerea lui şi cât a lui Dumnezeu? (Părintele râde). Este scris în Biblie că pe aleşii Lui, El i-a hotărât de la început

Papacioc: Fetiţă scumpă, nu se mişcă fir de păr fără voia Lui Dumnezeu, zice. Şi eu, la vârsta mea de 90 de ani, m-am convins de lucrul asta. Pentru că am avut foarte multe ocazii în care viaţă îmi era în primejdie. În pustnicie, cu lupi, cu urşi, o serie întreagă de lucruri, şi nu-mi dădeam seama în momentul acela de ce s-a întâmplat, de-am fost salvat atunci. Că era ilogic şi totuşi am fost salvat! De la Dumnezeu vin toate. Dar pe mişcarea noastră. El zice, la prorocul Isaia, "dai voinţa, iei putere!". Şi într-adevăr, dacă vrei să faci ceva " ceva binecuvântat, fireşte " porneşte şi te roagă la Dumnezeu şi El te ajută! Pe toţi ne-a creat Dumnezeu înzestraţi, cu minte, cu raţiune, cu voinţa proprie.

De fapt, toţi suntem printre cei aleşi

Papacioc: Toţi, nici vorbă! N-a creat pe unul anume, pe toţi vrea să ne mântuiască! Însă ne-a creat liberi. Când a predat Dumnezeu lui Moise Tablele legii, i-a spus: "Moise, aici e viaţa, aici e moartea! Aici e binecuvântarea, aici este blestemul!". Suntem creaţi liberi. Niciodată o creaţie nu e bună, dacă nu e şi cu un pic de libertate. Ca să respirăm. Şi să avem meritul că facem şi noi. Adică, noi să pornim şi sigur ne ajută Dumnezeu. Căci meritele tot ale lui Dumnezeu sunt, dar plată o primim noi.

Cum comunică, în zilele noastre, Dumnezeu cu lumea? Care sunt semnele cele mai evidente că El încă ne iubeşte şi ne iartă?

Papacioc: O să trăsnească pe ici, pe colea, ca să vă săturaţi! Asta-i răspunsul (râde)" Păi, mata nu vezi, mai fetiţo? Nu vezi că răsare, ne da lumina, ne da cutare? Voi credeţi la întâmplare şi eu trebuie să vă spun semnele" Toate sunt! Mai mult vă spun şi nu vă spun eu, El zice: "Nu se mişcă fir de păr fără voia mea!". Fetiţo, şi nu e o interpretare greşită, pentru că s-au făcut şi sinoade pe cuvântul acesta al Mântuitorului, că tot ce-a spus El e adevărat, nu-i glumă, că e Dumnezeu, fetiţo! E Dumnezeu care ne-a creat, ştie totul. Orice gând! Fetiţo, da formă tuturor momentelor istoriei Dumnezeu, tot El conduce. Şi un fir de păr care mişcă ştie Dumnezeu de el. Precis asta, nu-i figură de stil!

De unde ştim noi, ortodocşii, că drumul credinţei noastre este cel bun?

Papacioc: Pentru că facem cum ne-a spus Hristos. El ne-a propovăduit: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa". Şi facem ce a spus El. Deci, El era ordodox. El era adevărat.

Iisus Hristos era ortodox?!

Papacioc: Problemă se pune după ce au intervenit căderile. La 1054 s-au despărţit catolicii şi celelalte, şi atunci au început întrebările. Că adevărul acesta era, dovedit prin minuni. Pentru că dogmă se numeşte: adevăr de credinţa revelat, cuprins în scriptură şi-n tradiţie, practicat şi aprobat de biserică. Deci, asta este! Aici, în Biserică, a fost o tradiţie: noi am trăit 1054 de ani, de ani!, nu 1054 de ore sau de zile, ci de ani! Şi s-au despărţit catolicii şi-au început întrebările: că au dreptate, că n-au" Dar noi, ortodocşii " chiar şi cuvântul ortodox înseamnă adevărat " trăim cum ne-a spus Hristos. Deci, El ne-a spus, El e ortodox!

Despre mântuire

Ce trebuie să facă un creştin pentru a fi mântuit?

Papacioc: Să facă ce a spus Hristos. Să se spovedească, să ţină de biserică, de valorile care-l ajută la aşa ceva. Şi să iubească pe oricine, că iubirea e criteriu de judecată. Fără iubire nu poţi să faci nimic. Rupe din tine şi pentru alţii! Căci pe Dumnezeu îl iubim în măsură în care iubim oamenii. Măsura asta este, că noi trăim şi-n măsura în care ne iubim. Nu se păcăleşte. Asta e, să duceţi o viaţă creştină. Şi, fără discuţie, să va spovediţi, unde ne-a dat Dumnezeu puterea asta, să ne iertăm între noi cu darul preoţiei. Că spune: "Ce iertaţi voi, iert şi Eu, ce dezlegaţi voi, dezleg şi Eu". Şi din nevoia asta s-a făcut preoţia.

Cum să facem să ne iubim vrăjmaşul?

Papacioc: Vă dau un sfat: nu poţi să-l iubeşti pe vrăjmaş de prima oară, dar aşază-te pe poziţia să nu-l urăşti. Şi, dacă te găseşte moartea pe poziţia de a nu-l duşmani, tu mori că un iubitor de vrăjmaşi, cu harul lui Dumnezeu. Măcar să nu se duşmănească oamenii, căci vorbele de rău, fetiţo, au umplut iadul. Vorbele de rău se înregistrează de către Biserică la ucidere morală. Deci, eşti ucigaş dacă vorbeşti de rău. Pentru că, repet, criteriul de judecată este iubirea. Şi asta nu numai că nu e iubire, dar e ucidere, Doamne fereşte!

De ce e nevoie să ne spovedim?

Papacioc: Pentru că te iartă de păcate! Să ştii, mata n-ai auzit?, v-am spus că "ce iertaţi voi, iert şi Eu", cu darul preoţiei pe care-l avem. Păcatele ori se spun aici spre iertare, că ne-a dat putinţă să ne iertăm acum între noi, cu darul preoţiei, ori se spun la Judecată de apoi, dar nespuse nu rămân! Pentru că Dumnezeu poate să facă orice. Dar un lucru nu poate: să-şi calce cuvântul! A spus aşa, aşa face. Deci, raiul e plin de păcătoşi pocăiţi, şi iadul " plin de păcătoşi nepocăiţi, că nu au ascultat de ce a spus Dumnezeu. Suferinţa, fetiţo, e foarte necesară, să ştiţi. Nu se poate fără suferinţă, adică fără jertfă. Mântuitorul a spălat crucea de-a salvat lumea!

Părinte, dar, după ce te spovedeşti, pleci cu sufletul curat, iar diavolul, care te simte...

Papacioc: Te simte totdeauna!

Atunci luptă mai îndârjit să te câştige de partea lui. Deci, spovedania e o victorie, o curăţire a sufletului, dar şi un nou început de luptă cu diavolul...

Papacioc: Păi, da. Dar ce, luptă se opreşte vreodată? Facem o viaţă bună nu că să ne luptăm cu diavolul, ci să ne mântuim. Că ne atacă şi diavolul, e altceva, dar el e un tolerat, el nu e o putere. Nu va daţi seamă? Satana " dacă Dumnezeu e totul, e putere dumnezeiască " el e o făptură, e un tolerat, e căzut, e blestemat... Dar trăieşte că să ne amăgească, ştiţi, să ne trezească. Are şi el un rost.

Dacă tot vorbim despre el, spuneţi-mi de ce e un păcat mândria?

Papacioc: Mândria? Pentru că, uite, el a căzut din Cer cu părerea de sine. A pretins că este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu. Şi numai prin două cuvinte: "Eu sunt..." " atât a zis satana. Ar fi vrut să zică: Eu sunt Cel Ce sunt, adică Dumnezeu. Dar a căzut. Şi va închipuiţi, s-a pedepsit în formă cea mai grozavă şi mai cumplită. A întrebat aşa un frate, prin Pustnicu, zice "Părinte, îmi vine mândria". Şi celălalt i-a răspuns: "Bine faci, fiule, că tu ai făcut Cerul şi Pământul!". "N-am făcut, părinte", "Măi, da' deştept mai eşti, că Acela care le-a făcut s-a smerit!". Adică, Iisus Hristos Fiul. E groaznică asta, părerea de sine. Să te supui, că prin smerenie vin toate harurile asupra noastră şi salvarea noastră numai prin smerenie e, pentru că El este puterea supremă. Şi, oricât am fi de grozavi, tot suntem departe de a împlini ce-a spus. Aşa..., de dincolo de închipuire. Şi, sigur că toată lumea se va convinge. Eu, la vârstă mea, după zeci de ani de preoţie, am fost la multe căpătâie de morţi. Toţi începeau să vadă dracii, intrau în lumea cealaltă, şi toţi doreau să mai trăiască o zi, să se pocăiască. Că văzuseră ce-i aşteaptă... Sunt semne, fetiţo, în fiecare clipă, dacă eşti credincios. În fiecare clipă sunt semne grozave.

Ştie cineva cum arată iadul?

Papacioc: Păi, cum să nu se ştie? S-a şi descoperit o parte din iad. Iadul, mai întâi, e numai şi numai întuneric. E un foc care arde continuu, fără să-şi închipuie lumea ce putere are, de mii de ori mai multă putere calorică decât asta de aici. Şi e şi întuneric. Şi eşti singur. Singur, nu te vezi cu nimeni. Pe cât timp? O veşnicie. Veşnic, veşnic, întotdeauna, niciodată altfel! De asta acum, pentru noi cel mai scump lucru dat de Dumnezeu este timpul pe care ni l-a îngăduit să ne pocăim. Acum suspinăm, ne pocăim, ne iertăm, uite, prin asta (n.r. " arată patrafirul), ne-a dat toată posibilitatea să ne salvăm.

Iar raiul cum arată?

Papacioc: Păi, n-am fost acolo, să ştiu (râde). Fericirea fericirilor, ce mai întrebaţi acum...

Necuratul poate lua vreo înfăţişare pe pământ?

Papacioc: Fel de fel de înfăţişări. Poate avea chipuri, însă noi avem putinţă de a discerne lucrurile, de a ne da seama dacă e sau nu drac. Dar ia chip, el zice că e Hristos, ia chip fel de fel... Dar, dacă te învaţă altceva decât ştim că trebuie să fim, adică să nu te închini, să nu te rogi, dacă apare şi-ţi spune asta, tu trebuie să te închini şi să te rogi, pentru că crucea este Sfântă Treime cu toată înălţimea, toată adâncimea şi toată lăţimea (n.r. " se închină). Tatăl, Fiu şi cu Sfântă Treime e invocată în Sfânta cruce şi de aceea şi fuge dracul de ea. E arma noastră de mântuire.

Dacă este un creştin care crede, în sufletul lui, în Dumnezeu, dar merge pe calea de mijloc, are o viaţă mai călâie aşa..., nu prea se duce la biserică, nu ţine post...

Papacioc: Fetiţo, acela nu este un credincios care se spune că e salvat! Dacă nu te manifeşti, degeaba. Adică, degeaba pe undeva crezi, căci faptele te mântuiesc! Faptele pe credinţa, nu credinţa fără fapte! Faptele, nu "dolce far niente", dulce trândăvie... Iar la biserică nu te duci degeaba, acolo primeşti haruri deosebite. Că şi dacă intri într-o parfumerie şi nu cumperi nimic, când ieşi afară tot mirosi a parfum, dar într-o biserică? Chiar dacă n-ai venit să iei ceva anume. Duhul sfânt te ajută, te luminează.

Ce calităţi trebuie să aibă un preot pentru a fi un bun duhovnic?

Papacioc: Să aibă conştiinţă că are putere mare, să aibă cuminţenie, să fie activ. Să fie cum spune Biserică, să le slujească oamenilor, să spovedească cu râvnă. Bineînţeles că are dreptul şi el, că e tot om, să se apere. Sunt întrebări la care numai prin fapte se poate răspunde. Duhovnicul trebuie să respecte cu foarte multă dragoste pe cel care spune lucruri foarte grave. Pentru că dacă scăpa unul de la înec, de la o apa până la gât, e un merit. Dar nu-i mai mare meritul că l-ai scăpat pe altul de la o apa foarte adâncă? Este o bucurie pentru cel salvat şi nu-i mai arde să-l certe, că de ce e ud?

Despre copii

De se suferă copii, părinte? De ce se îmbolnăvesc copiii mici, de ce copii de 3-4 ani sunt bolnavi de cancer?

Papacioc: Vă întreb şi eu: "De ce?".

Nu ştiţi răspunsul...

Papacioc: Ştie Dumnezeu de ce, că sunt cu rost mare. Faptele părinţilor, neastâmpărul lor, se răsfrâng asupra copiilor. Părinţii care au făcut împreunări nepermise, au făcut o serie întreagă de lucruri de păgânism, pentru că nu se căsătoresc pentru scopuri înalte, ci pentru plăceri. Dar plăcerile nu sunt scopuri, sunt convenţionalităţi. Scopul este stimularea continuă reciprocă pentru mântuirea sufletelor. Pentru că, uite, se căsătoresc sau, mai bine zis, se împreună, şi rămân însărcinate, şi zămislesc copii în posturi, în astea, toate sunt nişte rânduieli care nu trebuie încălcate. Răbda Dumnezeu, se mai poate face şi există îngăduinţă, că cei mai mulţi copii sunt sănătoşi, dar se nasc şi malformaţi. Pentru păcatele părinţilor.

-Părinţii mai pot face ceva să îndrepte acest rău?

Papacioc: Păi, se luptă să facă, dar e foarte greu, că el există aşa. Se mai poate, mai sunt şanse... Să se pocăiască! Citim toată ziua pentru ei, că mulţi vin cu copii la mine.

Ce se întâmplă cu sufletele copiilor morţi înainte de a se naşte?

Papacioc: Copiii morţi, dacă sunt botezaţi, devin îngeri. Cei care sunt nebotezaţi, cei avortaţi sau morţi fără botez, există şi ei! O părere relativă a unor Sfinţi Părinţi spune că pruncul avortat "nu ar fi la bine, pentru nebotez, nici la rău, pentru nevinovăţie". Nu mă amestec, noi îi pomenim la proscomidie, ştiţi, pe "pruncii înainte de vreme", căci "pruncii înainte de vreme" sunt copiii aceştia avortaţi. Proscomidia e pregătirea liturghiei, unde se transformă pâinea în trup. Şi, înainte de asta, facem o pomenire acolo, vii şi morţi, toate categoriile de morţi...

Iar sufletele acelor copii unde sunt, între rai şi iad?

Papacioc: Asta nu putem spune. Dar, pentru că nu sunt botezaţi, şi Mântuitorul spune: "Numai cine va fi botezat...", nu sunt în Raiul Raiurilor, dar şi pentru nevinovăţie " nu sunt în chinuri. Asta ar fi o judecată a noastră, a oamenilor. Pentru că fără discuţie că sunt nevinovaţi, dar există! Şi nu pot fi în chin!

Se mai pot ruga părinţii pentru sufletele acestor copii?

Papacioc: -Se pot ruga, sigur! Ei ne văd! Pentru că aceşti copii există, chiar dreptul român spune: "în fast conceptus...", "copilul, odată zămislit, are drept de cetăţean". Copilul e autonom în pântecele mamei, nu e mamă stăpână pe el.

Familiile care nu pot avea copii ce păcate grele au? Şi ce pot face pentru a fi dăruiţi?

Papacioc: Au păcate de tot felul, ştiu ei. Să se pocăiască, să se roage să aibă copii. E valabilă căsnicia, pentru că sunt cununaţi, nu putem să dăm înapoi. Însă şi copilul e mare dar de la Dumnezeu.

Îi sfătuiţi să încerce şi ce a descoperit acum medicină? Ştiţi că se face fertilizare în vitro...

Papacioc: Să nu cumva! Ferească Dumnezeu să se facă aşa ceva, biserica nu-i recunoaşte p'astia! Nici nu se pune problema! Avem ştiinţă de a face asta, dar nu se poate... N-au copii, să înfieze vreun copil, lucru care se întâmplă, în sfârşit, să ajute unde au copii mulţi, au atâtea lucruri de făcut şi ei!

Vă rog, în încheiere, să spuneţi un cuvânt de folos pentru cititorii noştri.

Papacioc: Domnilor cititori (râde)... Să ştiţi să muriţi şi să înviaţi în fiecare zi! Să ştii să lupţi, să te jertfeşti şi să mori în fiecare clipă, că să poţi să fii prezent în fiecare clipă! Să mori păcatului şi să înviezi virtuţii!

Adriana Oprea-Popescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu