14.10.2011

Despre smerenie- Pr.Sofian Boghiu

Arma cea mai puternica impotriva diavolului

Asa cum cea mai vicleana arma a diavolului impotriva noastra este mandria.

Foarte rare sunt fiintele care sa fie smerite cu adevarat.
Smerenia autentica, spun Sfintii Parinti, este singura virtute care nu poate fi infectata sau umilita de diavol.

Vrajmasul diavol, tatal minciunii si al mandriei, se amesteca in toate faptele bune si le deformeaza.
Vrea cineva sa posteasca?
I se sopteste de catre vrajmasul diavol ca, daca posteste, va slabi, nu va putea munci si nu va putea invata.
Si ii fura postul.
Vrea cineva sa se roage?
Diavolul ii risipeste mintea, ii aduce somn si oboseala si astfel ii fura rugaciunea.
Vrea cineva sa faca milostenie?
Diavolul ii aduce frica de saracie, ii aduce zgarcenia si ura de saraci si asa este inselat de diavol, acest tata al minciunii, rapindu-i faptele bune.

Ce este smerenia?


Smerenia impreuna cu dragostea sunt puternice pentru ca izvorasc din insasi persoana Mantuitorului Hristos, Care ne indeamna:
"Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre".

Dumnezeu, pacea noastra, este insasi dragostea plina de smerenie, care ocroteste creatura Sa fata de dusmanul diavol, dusman de moarte al omului - asa cum este numit de Insusi Mantuitorul -, diavolul fiind ucigas de oameni dintru inceput.
Fericit este, fratilor, cel ce are smerenie; smerenia nu se manie, nici nu poate sa manie pe cineva. Smerenia nu barfeste, nu osandeste pe nimeni, nu dispretuieste.

Omul smerit nici in gand nu dispretuieste pe colegul sau.
Si daca-l vede pe acesta gresind, intre patru ochi, ii atrage atentia cu grija ca sa nu-l jigneasca,; in acest fel cauta sa-l indrepte, sa-l ajute cu adevarat.

Cate tulburari nu sunt in lume din cauza lipsei acestei smerenii, a acestei virtuti dumnezeiesti!
Si cata pace, cata linistire ne aduce cu sine smerenia atunci cand corabia vietii noastre este cuprinsa de furtuna necazurilor si a durerilor!
Nimic nu poate birui o asemenea virtute pentru ca orice lucru suparator i s-ar intampla celui smerit el se judeca indata pe sine si se invinovateste.Nu rabda sa fie invinovatit cineva din pricina sa, nu rabda sa fie aruncata vina asupra altcuiva. El isi ia raspunderea in cazul respectiv.
Si asa trece prin viata netulburat, fara suparare si cu toata odihna.

Exista doua smerenii, precum si doua mandrii.
Cea dintai mandrie este cand cineva dispretuieste pe aproapele sau, socotindu-l ca fiind un om de nimic, iar pe sine ca fiind mai presus decat el.
In cazul in care va continua cu acest dispret si, daca nu se va trezi repede si nu se va sargui sa scape de o asemenea patima, va veni incetul cu incetul si a doua mandrie prin care omul se trufeste si se impotriveste lui Dumnezeu si pune pe seama sa ispravile savarsite, nu pe seama lui Dumnezeu Care ne spune:
"Fara Mine nu puteti face nimic".

Sunt, de asemenea, si doua smerenii. Smerenia cea dintai consta in a socoti pe aproapele sau mai intelept decat sine si intrecandu-l pe el in toate; a se socoti pe sine mai prejos decat toti.

Ce greu este acest lucru: a renunta la orgoliul nostru, la mandria noastra si a ne umili din toata inima! E foarte greu, dar foarte pretios inaintea lui Dumnezeu.
Iar a doua smerenie consta in a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele noastre bune.
Aceasta este smerenia desavarsita a sfintilor.
Aceasta se naste in chip firesc in suflet prin implinirea poruncilor dumnezeiesti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu