12.11.2011

Rugaciunea lui Iisus

"O jumatate de ora de rugaciune a lui Iisus valoreaza cât trei ore de somn adânc. Îndelunga rostire a rugaciunii lui Iisus îl odihneste pe om si-l calmeaza."

Este necesara rugaciunea lui Iisus - preotilor de mir si mirenilor?

Fragment extras din lucrarea "O noapte in pustie" de Arhimandritului Hieroteos Vlachos,
- dialog purtat intre autor si un staret din Muntele Athos

Trebuie sa devii constient de necesitatea curatirii de patimi. Nu trebuie doar sa-ti doresti sa-i vindeci pe ceilalti, ci sa crezi în acelasi timp, cu putere, ca si tu, asemenea tuturor, esti plin de patimi. Fiecare patima este un iad.
Rugaciunea lui Iisus este o doctorie ce curateste sufletul si-l vindeca. Dar asta nu înseamna ca rugaciunea lui Iisus este esentialul, adica ceea ce curateste si lumineaza, ci mai degraba mijlocul prin care omul este unit cu Dumnezeu, singurul Care curateste si lumineaza sufletul. El este medicul sufletelor si trupurilor noastre, El este „Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1, 9). Picaturile pentru ochi curatesc vederea, iar aceasta curatita este capabila sa vada deosebirea dintre obiecte. Cu alte cuvinte, orice persoana trebuie sa-si doreasca sa fie curatita, sa se schimbe si, prin rugaciune, sa ceara luminare de la Dumnezeu.

Crezi ca noi, cei care traim în lume putem face ceea ce fac calugarii
pentru aceasta dumnezeiasca lucrare a rugaciunii?

— Chiar daca nu faceti exact ceea ce fac ei si voi trebuie si puteti reusi multe. Sigur, trebuie lamurit ca alta este rugaciunea mintii si alta a rosti rugaciunea lui Iisus. Cu alte cuvinte rugaciunea mintii, asa cum o practica unii isihasti, presupune o viata fara griji si fara tulburari. Presupune liniste si multe altele. Daca nu puteti practica rugaciunea mintii în lume – si acest
lucru este foarte greu – trebuie sa va rugati cu rugaciunea lui Iisus în anumite momente, bine stabilite, sau sa o spuneti de câte ori puteti. Acesta va va face mult bine.

—Îmi poti arata câteva modalitati practice si folositoare?

— Separat de slujbele bisericesti, ar trebui sa-ti dedici anumite momente special pentru a practica rugaciunea lui Iisus, pentru a chema neîncetat numele lui Iisus. Sa începi putin câte putin si sa continui potrivit cu setea ta duhovniceasca si harului ce-l simti. Poti începe prin a rosti rugaciunea o jumatate de ora înainte de rasaritul soarelui si o jumatate de ora seara, dupa rugaciunea de seara, înainte de culcare. Este necesar sa existe un program statornic, ce nu trebuie încalcat cu nici un chip, nici macar pentru lucruri bune. Este posibil, spre exemplu, ca tocmai în acel moment sa vina cineva sa se spovedeasca. Daca nu este bolnav, sau daca nu este neaparata nevoie, sa nu amâni momentul ce l-ai stabilit dinainte pentru rugaciunea lui Iisus. La fel si cu lucrurile bune. Este necesara si o încapere linistita si izolata, unde sa nu se auda zgomote, si acolo sa începi sau sa lucrezi rugaciunea lui Iisus, cum am spus mai înainte. Adica la început trebuie sa încalzesti inima sau sa citesti o scriere a Sfintilor Parinti, care sa dea nastere smereniei si apoi, fie cu buzele, fie cu mintea sau cu inima, potrivit cu nivelul duhovnicesc, spui rugaciunea lui Iisus. Cu timpul, momentul acordat rugaciunii lui Iisus va spori si va îndulci inima si vei tânji dupa el. Dar repet, la început avem nevoie sa ne silim pe noi însine sa spunem rugaciunea chiar si pentru scurt timp. Ne va face mult bine.

—Este deajuns aceasta scurta vreme?

— Nu este suficienta, dar când exista dorinta si smerenie, Dumnezeu împlineste ceea ce lipseste rugaciunii. Daca Dumnezeu arata atâta milostivire pentru caderile noastre, nu va fi El nespus de milostiv cu noi în stradania noastra de a ne transforma? El împlineste orice lipsa. Ia aminte si situatia fiecaruia dintre noi. S-ar putea ca o ora din rugaciunea ta sa se bucure de mai mare binecuvântare decât multe ore ale unui calugar, pentru ca tu esti ocupat si cu alte lucruri. Am admirat discretia acestui calugar aghiorit, a acestui înger întrupat. Distinge cu o îndemânare admirabila toate problemele si le desluseste pe fiecare în parte.
— Sa stii, însa, a continuat el, ca în timpul rugaciunii, cum am spus mai înainte, diavolul îti va aduce multe ispite. Vor aparea multe întâmplari care sa te determine sa te opresti din rugaciune. Dar mai trebuie sa stii si ca Dumnezeu te încearca prin aceste ispite ca sa vada daca ai într-adevar vointa de a lucra rugaciunea lui Iisus. Într-un asemenea caz, daca te silesti Dumnezeu va veni în ajutorul tau si va îndeparta toate greutatile.

—Dar, Gheron, daca în timpul rugaciunii, îmi vin în minte gânduri de a face altceva, de exemplu de a pregati o predica sau o omilie sau sa fac ceva pentru dragostea fratelui meu, trebuie sa le parasesc? Sa nu fac nimic, nimic?

— Da, trebuie sa le parasesti. Caci chiar si atunci când vin gânduri bune în timpul rugaciunii (ma refer la timpul fixat pentru rugaciune), pot fi folosite de catre cel rau ca sa ne tulbure rugaciunea. Daca diavolul îsi da seama ca suntem gata sa parasim rugaciunea lui Iisus pentru astfel de lucruri, ne va aduce multe asemenea gânduri în acel moment, pentru a ne face sa o amânam. Dar în acest caz, nici nu ne rugam, nici nu suntem curatiti, nici nu studiem si nici nu ne folosim cu adevarat fratii. Caci pregatirea unei predici, care a înlocuit rugaciunea, este fara roade. Nu le va folosi fratilor.

— Se întâmpla uneori ca ne întoarcem la chiliile noastre istoviti, dupa ce am cheltuit multa energie, si nu ne mai putem ruga dupa rânduiala obisnuita. Ce ar trebui sa facem în aceste cazuri?

— Nici atunci n-ar trebui sa renuntam la rugaciunea lui Iisus. Sfântul Simeon sfatuieste ca slujirea fratilor sa nu fie motiv de a ne lipsi de rugaciunea lui Iisus, deoarece atunci pierdem multe. Nu trebuie sa gasim niciodata scuze sa evitam rugaciunea. „În slujire osteneste-te pe masura puterii tale, iar în chilia ta nevoieste-te în rugaciune cu smerenie, priveghere si lacrimi neîncetate. Si sa nu ai în minte ca azi am trudit peste poate, deci sa scurtez rugaciunea pentru istovirea trupului. Fiindca îti spun ca nu conteaza cât te silesti pentru altii, peste puterile tale. Caci a te lipsi de ceva atât de însemnat ca rugaciunea, mare nesocotinta este”. O jumatate de ora de rugaciune a lui Iisus valoreaza cât trei ore de somn adânc. Îndelunga rostire a rugaciunii lui Iisus îl odihneste pe om si-l calmeaza. Chiar si din acest punct de vedere, este o doctorie întaritoare pentru organism.
Asadar dragul meu parinte, înveleste-ti toate lucrarile în mantia de aur a rugaciunii lui Iisus. Multi au necazuri si destui frati se mâhnesc si sufera în nevointa lor duhovniceasca din cauza faptului ca lucreaza mai mult cu ratiunea, iar nu cu inima. Se chinuie cautându-si gândurile, pe când daca traiesc în har, gândurile vin, pur si simplu revarsându-se ca un râu învolburat. De aceea se cearta între ei fratii si nu au pace, de aceea, atunci când sunt nedreptatiti, se mâhnesc iar nu se bucura potrivit poruncii lui Hristos. Deoarece nu au nici o legatura cu rugaciunea lui Iisus. Sfântul Nicodim Aghioritul, urmând o traditie lunga de câteva secole, spune ca episcopul ar trebui sa fie ales din rândul calugarilor. Având întelegere calugareasca, el nu se tulbura de nedreptatiri, defaimari, învinuiri sau ocarile oamenilor, fiind el însusi primul care recunoaste propria sa pacatosenie si se învinovateste singur. Astfel el dobândeste toate roadele pe care le-am mentionat mai înainte, mai ales dragoste, care se revarsa împreuna cu mult har, si libertate fata de caderea în pacat, dupa cum spun Parintii.

—Ce întelegi, parinte, prin întelegere calugareasca?

— Înteleg ascultare, smerenie, plângere de sine însusi si o sete nepotolita pentru rugaciunea lui Iisus. Si în mod deosebit ascultare de Batrânul duhovnic. Calugarul trebuie sa fie smerit fata de toti oamenii si smerenia lui trebuie legata de lupta pentru curatirea de patimi. Nu trebuiesc încercate multe lucruri caci, din nefericire, în aceasta chestiune suntem influentati de diferite erezii. Cea mai mare lucrare este sa dobândesti smerenie si sfintenie. Atunci suntem cu adevarat bogati.
Biserica nu este un birou de servicii sociale, ci este vistieria harului dumnezeiesc. Preotii nu sunt asistenti sociali, ci sunt cei ce calauzesc poporul lui Dumnezeu. Si acest lucru nu se poate face decât cu smerenie si sfintenie.
Fara sfintenie si smerenie chiar si cea mai mare lucrare sociala este curând distrusa, în timp ce, daca avem viata smerita si sfânta, chiar si cea mai mica lucrare sociala dobândeste dimensiuni extraordinare. Cu smerenia trebuie împletita si plângerea de sine, adica auto-învinovatire. Trebuie sa fim primii care sa ne învinovatim. Respectul pe care ceilalti ni-l arata, sa întelegem, se cuvine preotiei iar nu persoanei noastre, pe când învinuirile se cuvin starii noastre pacatoase iar nu preotiei. Asa vom avea pace si mult har de la Dumnezeu, si vom alunga orice motiv care ne face sa ne urâm fratii.
Deasemenea trebuie sa fie si o sete nepotolitapentru rugaciunea lui Iisus. Sa nu consideram rugaciunea lui Iisus ca pe ceva ocazional, ci drept însasi viata noastra. Trebuie sa ne miscam înlauntrul rugaciunii. Iar teologia si predica sa ni se nasca înlauntrul lucrarii sale sfinte. Ar trebui sa avem propriul nostru program, pe care sa-l respectam în fiecare zi. Când traim în acest fel, lumea are folos peste masura. Oricine ar fi, preot sau episcop, ar trebui sa aiba întotdeauna o singura preocupare: sa nu-si piarda calugaria. Scrie în „Pateric”: „Se spunea despre Avva Netras, ucenicul lui Avva Siluan, ca si când sedea în chilia sa la muntele Sinai, cu masura se ocârmuia pe sinesi dupa trebuinta trupului. Iar când s-a facut episcop la Faran, mult se strâmtora pe sinesi spre viata cea aspra. Si i-a zis lui ucenicul sau: Avvo, când eram în pustie, nu te nevoiai asa. Si i-a raspuns batrânul: acolo era pustie si liniste si saracie si voiam sa chivernisesc trupul, ca sa nu ma bolnavesc si sa caut cele ce nu aveam. Iar aici este în lume si pricepere si de ma voi bolnavi aici, este cine sa ma sprijineasca, ca sa nu pierd calugaria”. Acei ce au întelegerea unui calugar, simt nevoia sa primeasca binecuvântare, orice lucrare ar avea. Si pe toata durata acesteia, pâna la încheierea ei se încredinteaza unui episcop ori unui povatuitor duhovnicesc, pentru ca acestia sa vegheze asupra lor si sa-i îndrepte în ceea ce fac.
Nu doresc rasplata pentru aceasta, pentru ca cel ce este slavit sau rasplatit mai mult decât merita, mult pagubeste. Da, parinte. Si oriunde ai fi, pe strada, în masina, sau în orice alta parte, sa spui rugaciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul” si „Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, mântuieste-ma”. Ar trebui sa mergem des la Sfânta Liturghie, pregatiti asa cum se cuvine si sa ne împartasim cu Preacuratele Lui Hristos Taine. Toata zidirea Îi multumeste si Îl slaveste pe Dumnezeu. Un preot care nu liturghiseste este în dezacord cu aceasta minunata lauda. Bine ar fi ca, din când în când, sa se cânte canonul Domnului nostru Iisus Hristos ce se afla scris în Ceaslov, asa cum bine ar mai fi sa se citeasca si acatistul Domnului nostru Iisus Hristos aflat la sfârsitul cartii „Razboiul nevazut” a Sfântului Nicodim Aghioritul. El ne îndeamna staruitor sa chemam deseori, prea-dulcele, datatorul de bucurie si izvorâtorul tuturor bunatatilor, mântuitorul nume al Domnului Iisus Hristos, nu doar cu buzele, ci si cu inima si mintea.
Ai de asemenea, marea îndatorire de a te ruga si pentru ceilalti, deoarece tu esti cel caruia Dumnezeu i-a încredintat poporul Sau. De aceea este datoria ta sa te retragi si sa te rogi.
http://priulianaros.blogspot.com/2011/10/este-necesara-rugaciunea-lui-iisus.html

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu