26.01.2012

Batea la poarta cerului ... de Vasile Voiculescu


Batea la poarta cerului o raza,
Batea sfios si-ncet ca o streina...
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit de palida lumina.

Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.

Parea atat de trista si umila,
Dar totusi credincioasa si curata,
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.

Apoi, grabit a luat-o-n cer cu dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora;
I-a podidit pe toti, privind-o plansul
Si-au strans-o-n brate toti ca pe o sora!

Ea le-a zambit stergandu-le plansoarea
Si s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfatoseze bunului Parinte
Ca sa primeasca binecuvantarea;

- "Stapane vesnic, datator de viata,
Din ce-ntuneric ma-naltai la Tine.
Din ce prapastii crancene de gheata,
Din ce vartej de patimi si ruine!

Cat am luptata cu oarba ratacire,
Cu nebunia surda si pacatul
dar n-am putut sa saman o sclipire
In largul noptii stapanind de-a latul.

Si-n van am ars un creier, nendurata,
Ca pe-o festila, fara de crutare,
Invinsa, goala, stinsa, spulberata
Doar in surghiun gasesc acum scapare.

Sa pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea catusa ce ma strange
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!"

Cum sta, smerit in fata stralucirii,
Silita ochii sarbezi sa si-i plece
Sarmana raza - far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.

- "Tu vii aicea singura si-nvinsa?"
Grai cel vesnic, nevazutul Tata...
"Tu fugi de teama ca sa nu fii stinsa?
Dar cand s-a stins lumin-adevarata?

De te-am trimis in lumile-n vrajbite
Nu te-am chemat, cu pumnii strasi si goi:
Ca pe-un manunchi de raze impletite
Eu te-asteptam, s-aduci pe toti la noi!

Dintr-un biet sambur'nabusit in fasa,
Din scapararea unei minti senine
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantul insusi pan'la Mine!

Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata mostenire?"

Mergand apoi spre raza-mbarbatata
I-a sarutat obrajii amandoi:
- "Copila mea, fii binecuvantata,
Ia-ti deci putere si-ntoarce-te-napoi!

Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina
Sa-l paraseasca ostile ceresti,
Tu sa ramai, caci tu esti doar lumina
Si nu traiesti decat cand stralucesti!"

2 comentarii:

  1. Minunata poezie! Cat de bine exprima calvarul purtatorilor de lumina veniti pe planeta asta!

    RăspundeţiȘtergere
  2. Minunata poezie!Cat de bine exprima calvarul purtatorilor de lumina trimisi pe planeta asta precum bucurestenii in Baragan!

    RăspundeţiȘtergere