18.03.2012

Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească


Nevoinţa duhovnicească – Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul
Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească
- Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?
- La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.
- Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament...
- Şi am spus că acesta este un gând slab?
- Mi-am adus aminte de acela care voia să stea cu Sfinţia Voastră ca ucenic şi i-aţi spus: "Nu te ţin, pentru că ai gând slab".
- Nu, n-am spus aşa. Ci i-am spus: "Nu te iau ca ucenic, pentru că nu ai sănătate duhovnicească". "Ce înseamnă sănătate duhovnicească?", mă întreabă, "nu ai gânduri bune, îi spun. Ca om am şi eu cusururile mele, iar ca monah de atâţia ani se poate să am şi câteva virtuţi. Dar dacă nu ai gând bun, te vei vătăma şi de cusururile mele şi de virtuţile mele". Despre un copil mic poate spune cineva că are gând slab, pentru că este încă nematurizat, nu însă despre unul mare.
- Părinte, toţi cei mari sunt şi maturi?
- Unii nu se maturizează din pricina capului lor. Alt­ceva este când nu-l duce capul. Atunci când cineva nu se mişcă simplu, gândul lui merge la rău şi pe toate le înţelege strâmb. Unul ca acesta nu are sănătate duhov­nicească, şi nu numai că nu este ajutat de bine, dar se şi chinuieşte.
- Părinte, dacă vedem o neorânduială, este de folos să căutăm să-l descoperim pe cel ce a făcut-o?
- Caută mai întâi să vezi dacă nu ai făcut-o tu. Aceasta este mai bine.
- Dar atunci când îmi dau pricini alţii?
- Tu câte pricini nu ai dat? Dacă te vei gândi la aceasta, vei înţelege că greşeşti înfruntând astfel lucrurile.
- Iar atunci când spunem: "Aceasta cred că a făcu­t-o cutare soră", este şi acesta un gând de-a stânga?
- Eşti sigură că într-adevăr a făcut-o acea soră?
- Nu, dar pentru că şi altă dată a făcut ceva asemă­nător. ..
- Tot gând de-a stânga este, deoarece nu eşti si­gură. Apoi, chiar de ar fi făcut-o acea soră, cine ştie cum şi de ce a făcut-o.
- Părinte, dar dacă văd, de pildă, că o soră are vreo patimă?
Tu eşti stareţă? Stareţa are responsabilitatea şi de aceea trebuie să vă cerceteze patimile. Voi însă de ce să cercetaţi patimile celeilalte? Incă nu ati învăţat să lucraţi corect în voi înşivă. Dacă vreţi să lucraţi corect în voi înşivă, să nu cercetaţi ce fac ceilalţi din jurul vostru, ci să cultivaţi gânduri bune, atât pentru cele bune cât şi pentru cele rele pe care le vedeţi în ceilalţi. Indiferent cu ce scop face celălalt ceva, voi puneti-vă un gând bun în minte. Gândul cel bun are dragoste în el, îl dezarmează pe aproapele şi îl face să se com­porte bine fată de tine. Vă aduceţi aminte de acele călugărite care l-au luat pe tâlhar drept avă? Când s-a descoperit cine este, au crezut că face pe nebunul pentru Hristos şi se preface în tâlhar, şi la mai mare evlavie l-au avut. In cele din urmă s-a mântuit şi el, şi cei împreună cu el7.
- Părinte, dar atunci când o soră îmi spune o min­ciună...
- Dar dacă va fi fost nevoită chiar din pricina ta să spună o minciună, sau dacă a uitat şi ceea ce ţi-a spus nu este minciună? Sora de la arhondaric, de pildă, cere de la bucătăreasă salată şi aceea îi spune: „Nu am", în vreme ce aceea ştie că are. Dacă sora ce a cerut nu are gânduri bune, va spune: "îmi spune min­ciuni". Insă dacă are gânduri bune, va spune: "Săr­mana, a uitat că are salată, pentru că are multă treabă", sau: "a tinut-o pentru o altă nevoie". Nu ai sănătate duhovnicească, şi de aceea gândeşti aşa. Dacă ai fi avut sănătate duhovnicească, le-ai fi văzut curate chiar şi pe cele necurate. Precum ai fi văzut fructele, aşa ai fi văzut şi gunoiul, pentru că gunoiul a ajutat să se facă fructele.
Cel ce are gânduri bune are sănătate duhov­nicească şi răul îl preschimbă în bine. Imi aduc aminte că în timpul ocupaţiei germane toti copiii care aveau un organism tare mâncau cu poftă o bucată de pâine din făină de porumb şi erau mereu sănătoşi, in timp ce nişte copii din familii bogate, cu toate că mâncau pâine cu unt, erau bolnăvicioşi, deoarece nu aveau organismul rezistent. Chiar şi dacă ai lovi pe cineva care are gânduri bune, acela va spune: "Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să-mi şterg greşelile mele cele vechi. Slavă lui Dumnezeul". In timp ce pe un altul, care nu are gânduri bune, deşi vei merge ca să-l mângâi, va crede că mergi ca să-l baţi. Luaţi exemplu de la unul beat. Dacă este rău, va sparge toate în beţia sa. Dar dacă este bun, fie va plânge, fie se va arăta foarte binevoitor. Un om beat spunea oarecând: "Dăruiesc câte o găleată de lire celor care mă invidi­ază!".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu