25.01.2013

Arhimandritul Dometie Românul, Egumenul Mănăstirii Zografu (1909-1985)



Părintele Dometie s-a născut în Tilişca Sibiului, în România, pe 8 iunie 1909 şi a primit numele Dimitrie, fiind fiul lui Dimitrie Trihenea şi al Mariei. Părinţii lui erau păstori de oi. În 1915 părinţii lui s-au strămutat cu tot cu turmele lor în părţile Crimeei. El a rămas în ţară cu foarte evlavioasa lui bunică. În 1922 a văzut-o pe Maica Domnului călăuzindu-l către mănăstirile Sfântului Munte.

În acelaşi an, în ciuda multor obiecţii, cum că era prea mic ca să meargă în Sfântul Munte, a decis să meargă în Grădina Maicii Domnului, locul pe unde a păşit Maica Domnului şi pe care ea îl păzeşte. Împreună cu el au mers ierodiaconul Gherontie şi ieromonahul Diomid. Din Constanţa au călătorit cu vaporul până în Tesalonic. A fost îndrumat către chilia vatopedină a Sfântului Ipatie. Bătrânul chiliei era un monah aspru şi cu mare înfrânare, Theodosie. Avea o obşte binecuvântată alcătuită din cinci monahi. De la bunul ieromonah Gherasim al chiliei lor, Dimitrie a învăţat cântarea psaltică şi rânduiala aghiorită. Gheronda insista mult pe tăierea voii, pentru ca ucenicul să ajungă în siguranţă şi în scurt timp la marea virtute a smereniei, atât de necesară. A fost tuns monah, după multe lacrimi către Născătoarea de Dumnezeu şi mulţumiri din inimă şi slavoslovii către Preabunul Dumnezeu, la anul 1929. În 1937 a fost hirotonit diacon şi preot de către învăţatul Mitropolit Ierótheos († 1956). În 1964 şi-a asumat slujirea de Bătrân al chiliei lor.

Pe 8 februarie 1965 a preluat egumenia Sfintei Mănăstiri a Sfântului Gheorghe Zografou, unde a fost intronizat de către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte. A fost primul român stareţ din istoria modernă a Sfântului Munte. În mănăstire a găsit neorânduială, lipsă de monahi şi părăginire. În deceniul cât a rămas acolo stareţ, a încercat cu răbdare şi stăruinţă să organizeze mănăstirea, să mărească numărul puţinilor monahi bulgari pe care i-a găsit, în înfrumuseţeze katholikon-ul, să rânduiască tipicul şi să înnoiască pe cât era cu putinţă clădirile. Apoi s-a reîntors la chilia Sfântului Ipatie.



A fost un duhovnic cu discernământ, simplu şi smerit. A avut şi slujirea de duhovnic al părinţilor de la Mănăstirea Constamonitou. Pe sub epitrahilul lui au trecut mulţi monahi şi mireni – greci, români şi bulgari. A fost un om al dragostei şi al răbdării. Încerca, atât cât putea, pe orice cale, să îi ajute pe oamenii aflaţi în fel şi fel de ispite.

Alcătuia singur felurite reţete tămăduitoare din plante, pentru diferite boli, şi destui se făceau bine. Cu siguranţă, cel mai mult erau ajutaţi de rugăciunea şi dezlegările lui. Ca să îşi ascundă virtutea, spunea că plantele îi făceau bine pe oameni.

 În chilia lui simplă, printre multele icoane pe care le avea, se deosebea o icoană a Maicii Domnului la care avea o evlavie deosebită şi adesea o săruta, căci răspândea o minunată mireasmă. În ce priveşte arta picturii, nu era cine ştie ce. Era o icoană aparţinând artei moderne a secolului al XIX-lea, cu un acoperământ de argint.

Părintele Dometie a dat următoarea povaţă unuia dintre vizitatorii săi: „să trăim viaţa lui Hristos, să iubim şi să cercetăm Evanghelia, să Îl iubim pe Hristos întâi, mult şi mai presus de orice, căci El este singurul învăţător. Credincioşii să ţină dumnezeieştile porunci, să aibă spovedanie curată, deasă împărtăşanie cu lacrimi şi nădejde tare în mila Atotputernicului şi Atotbunului Dumnezeu…”.

Fostul Stareţ al Mănăstirii Zografou, mare iubitor al Maicii Domnului, s-a odihnit întru Domnul în ziua praznicului Intrării Maicii Domnului în Templu, pe 21 noiembrie 1985.

Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Patericul Mare al Părinţilor îmbunătăţiţi din secolul al XX-lea, volumul III, 1984-2000, Editura Mygdonía, septembrie 20111. 

Sursa: 

http://www.pemptousia.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu